Aeroportul din Arad, sabotat de Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeroportul din Arad
Aeroportul din Arad

Comisia Europeană a făcut un raport prin care constată ilegalităţi comise de Aeroportul „Traian Vuia”. Aeroportul Internaţional din Timişoara a ajuns în atenţia Comisiei Europene după ce a deturnat de la Arad cursele companiei aeriene Wizz Air, oferind acesteia ajutoare de stat ilegale.


Conform reclamaţiei, timişorenii au acceptat să facă o înţelegere mai puţin ortodoxă cu Wizz Air în momentul în care operatorul aerian era în discuţii pentru a veni pe Aeroportul din Arad. Astfel, pentru a putea permite companiei să aibă preţuri mici la bilete, Consiliul de Administraţie al Aeroportului din Timişoara a încheiat un contract de marketing cu operatorul, prin care se angaja să plătească o sumă importantă pentru publicitatea care urma să i se facă Timişoarei prin intermediul companiei.

„Reclamantul susţine că acest contract de marketing a fost încheiat fără a se respecta procedurile de achiziţii publice şi că nicio altă companie aeriană care efectuează zboruri de pe aeroport nu a încheiat un acord similar cu aeroportul”, se arată în raportul întocmit de Comisia Europeană cu privire la relaţia dintre Aeroportul Timişoara şi Wizz Air. Conform aceluiaşi raport, timişorenii au propus ca taxele de aeroport să scadă, însă nu pentru toată lumea, impunând o serie de condiţii care nu puteau fi îndeplinite decât de Wizz Air.

Printr-o decizie a Tribunalului Timiş, plângerea companiei Carpat Air se adevereşte. „Acordarea discount-ului nu poate fi justificată din punct de vedere economic. Totodată, beneficiarul discount-urilor, Wizz Air, plăteşte o sumă neglijabilă pentru taxele de aeroport, care nu este suficientă nici măcar să acopere cheltuielile generate de operare”, susţin magistraţii, care au cerut anularea ajutorului oferit de aeroportul din Timiş companiei Wizz Air.

Situaţia a rămas incertă


Reprezentanţii Aeroportului Timişoara nu doresc să facă nici un fel de declaraţii referitoare la concluziile Comisiei Europene. „Luaţi legătura cu Ministerul Transporturilor. Aparţinem de ei”, a declarat Nicoleta Trifan, purtător de cuvânt al Aeroportului din Timiş.

„În urma celor stabilite de raportul Comisiei Europene, rămâne ca ministerul să decidă ce se va întâmpla la Timişoara. Deocamdată nu s-a luat nicio măsură”, a declarat Eusebiu Pistru, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi a Infrastructurii.

Wizz Air se apără

„Avem dreptul în mod oficial să ne susţinem punctul de vedere în faţa Comisiei Europene, ceea ce vom face în timp util. Rămânem convinşi asupra faptului că relaţia de afaceri investigată este complet justificabilă atât din punct de vedere legal, cât şi al perspectivei comerciale”, a declarat Attila Dankovics, director de Marketing, Comunicare şi Vânzări la Wizz Air.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite