Confesiunile unui arădean acuzat de crimă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Moldovan este convins  că a stat în închisoare din cauza clanului Rohozneanu
Florin Moldovan este convins că a stat în închisoare din cauza clanului Rohozneanu

Florin Moldovan a fost declarat nevinovat în cazul controversat al fiului de magistrat găsit mort în urmă cu şapte ani pe malul Mureşului.

În urmă cu doi ani, arădenii Florin Moldovan şi Ovidiu Răchită au fost acuzaţi că l-au fi ucis pe Traian Trifa, fiul fostului preşedinte al Tribunalului Arad. Între timp, Moldovan a fost achitat, dar Ovidiu Răchită a fost condamndat la 15 ani de închisoare.
În exclusivitate pentru ziarul Adevărul, Florin Moldovan a vorbit despre mărturiile care l-au ţinut după gratii în tot acest timp.

Uţu e de vină
„Mă aşteptam să fiu achitat, şi, chiar dacă a trebuit să aştept doi ani pentru asta, a meritat. Am fost închis pe mărturiile mincinoase ale celor din clanul Rohozneanu, care, sub anonimat, au reuşit să fabrice o poveste demnă de scenariile unor filme poliţiste“, a declarat Florin Moldovan. El a mai spus că mărturiile celor din clanul lui Uţu s-au dovedit a fi mai valoroase ca dovezile aduse de cei implicaţi în acest dosar pentru a-şi susţine nevinovăţia.
Moldovan, cunoscut, la rândul său, în lumea interlopilor din Arad, a mai spus că, de fapt, nu au existat probe suficiente care să îl incrimineze pe el sau pe Ovidiu Răchită. „Bucuria de a fi pus în libertate este doar pe jumătate, pentru că Răchită a fost condamnat, fără absolut nici o probă împotriva sa. Nu suntem niciunul uşă de biserică, însă nici criminali. Există doar declaraţiile ale martorilor cu identitate, care nu se potrivesc cu nici un alt indiciu. Mai mult, doi dintre ei au venit să spună adevărul“, a declarat Florin Moldovan.

Al treilea autor
Avocatul lui Moldovan a spus că este interesant aspectul din rechizitoriu care face referire la faptul că ar exista trei autori.
„Iniţial, procurorii au vrut ca cel de-al treilea să fie Adrian Şuteu, însă acesta a dovedit că la vremea respectivă se afla încarcerat. Aşa că despre un posibil al treilea autor al faptei se vorbeşte doar tangenţial. De asemenea, mobilul crimei, Patricia Laza, fosta soţie a inculpatului Răchită, despre care procurorii susţineau că e motivul pentru care între cei doi inculpaţi şi victima a izbucnit scandalul, a adus acte să dovedească că nici măcar nu se afla în ţară la acea dată“, a declarat Arcadie Anastasescu, avocatul lui Moldovan.

Procurorii au refuzat să comenteze acest caz
Marian Gherman, procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie Bucureşti  care a instrumentat dosarul Trifa, a refuzat să dea vreo declaraţie. „Nu comentez decizia instanţei în acest caz. Bănuiesc că Parchetul va declara recurs“, a spus Marian Gherman. Instanţa din cadrul Tribunalului Sibiu, unde a fost strămutat dosarul, l-a pus în libertate pe Florin Moldovan, însă pe Ovidiu Răchită l-a condamnat la 15 ani şi şase luni de închisoare. Ambii au fost acuzaţi de lipsire de libertate şi omor deosebit de grav.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite