Colinde şi trenuleţe electrice la un centru comercial din municipiul Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corul Filarmonicii îi va colinda pe cei care aleg să îşi petreacă weekendul la cumpărături
Corul Filarmonicii îi va colinda pe cei care aleg să îşi petreacă weekendul la cumpărături

Ştefan Hruşcă şi Corul Filarmonicii de Stat Arad pornesc la colindat în acest sfârşit de săptămână. Cei mai mici locuitori ai Aradului vor putea să se bucure de apariţia Moşului, a renilor, dar şi de poneii aduşi special pentru ei.

Pasionaţii trenuleţelor electrice sunt aşteptaţi în acest weekend la centrul comercial Armonia, unde li se pregăteşte ceva cu totul special. Între 17 şi 19 decembrie, copiii, dar şi oamenii mari, se vor putea bucura de o expoziţie cu vânzare de trenuleţe electrice.

Mai mult de atât, în data de 18 decembrie, la ora 18.30, Ştefan Hruşcă va aduce la Arad cele mai frumoase colinde româneşti.


Organizatorii spun că de trei ani încearcă ca de sărbători să ofere arădenilor ceva deosebit, mai ales că intrarea la toate evenimentele este liberă. „Am văzut că în perioada sărbătorilor oamenii vor să se mai destindă şi de aceea încercăm să îi introducem într-o atmosferă de basm”, spun reprezentanţii centrului comercial.

Va colinda şi Corul Filarmonicii Arad


Duminică, pe 19 decembrie, de la ora 18.00, Corul Filarmonicii Arad îi va colinda pe cei care aleg să îşi petreacă weekendul la cumpărături în centrul comercial. Cei mici vor avea parte de o serie de surprize, între 17 şi 23 decembrie.

Moşul va veni începând din seara de 19 decembrie pentru a asculta dorinţele copiilor şi pentru a aduce multe cadouri. Cei mici îi vor putea scrie Moşului ce-şi doresc, iar în seara de Ajun, cei mai norocoşi dintre ei vor primi cadourile acasă. Tot în această perioadă, arădenii vor  putea vedea renii adevaraţi ai Moşului şi vor putea face plimbari cu ponei.

Cei mai bucuroşi de aceste evenimente sunt micuţii, care spun că abia aşteaptă să facă o plimbare cu poneii şi să pună mâna pe renii moşului.

Trenuleţe pentru toţi

Preţurile trenuleţelor diferă în funcţie de model şi de mărime. Sunt cu telecomandă sau fără, cu linii şi gară, cu tunel, cu zid de piatră, cu pod de cale ferată.

Printre cele mai scumpe se numără locomotivele cu abur, cele electrice, vagoanele portcontainer. Preţul lor ajunge, cu tot cu reducere, la 435 de lei.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite