450 de noi locuri de muncă vor fi înfiinţate în Zona Liberă Curtici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea Key Safety Systems (KSS), furnizor mondial de sisteme avansate de siguranţă (inflatori, airbaguri, volane, centuri de siguranţă pentru piaţa auto) deschide o fabrică la Curtici în judeţul Arad.

Investiţia de la Arad reprezintă cea mai mare fabrică KSS în România, iar producţia va începe la finele anului 2010. Hala de producţie, având 12.000 metri pătraţi a fost construită conform standardelor  mondiale şi după înfiinţare a devenit a patra locaţie KSS în România. „Recenta investiţie în România dovedeşte angajamentul nostru continuu faţă de strategia de afacere a Celor Patru Stâlpi KSS, doi dintre aceştia fiind optimizarea amprentei noastre globale şi de a dfi furnizorul de sisteme de siguranţă cu cel mai redus cost”, a spus Jason Luo, preşedintele KSS.

Acesta a mai explicat că alegerea Aradului ca locaţie s-a făcut datorită poziţiei geografic, fiind primul oraş important la intrarea în ţară dinspre Europa Centrală şi la intersecţia unor drumuri comerciale de maximă importanţă.

”Diversitatea etnică şi competenţele de vârf ale locuitorilor, obţinute în insituţii educaţionale de prestigiu - atât Universităţile Vasile Goldiş şi Aurel Vlaicu,  cât şi liceele din zonă care sunt surse importante de viitori angajaţi, au fost alte aspecte luate în considerare”, a spus Dorel Enache- Manager General KSS/ Arad.

KSS are un istoric de succes în România, având prima fabrică deschisă în anul 1999, cea de-a doua în anul 2005 şi un centru de suport operaţional înfiinţat în anul 2008.

Cifra de afaceri pe 2009 a societăţii a fost de 850 milioane dolari.Firma este prezentă în 36 locaţii din 12 ţări şi are peste 4.000 angajaţi.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite