TIME OUT: Produse manufacturate de tineri artişti adunate în expoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artiştii din vestul ţării îşi expun produsele manufacturate
Artiştii din vestul ţării îşi expun produsele manufacturate

Cea de-a doua ediţie a Festivalului  ”I Made This”, dedicat lucrurilor produse manual îi aşteaptă pe arădeni până sâmbătă, 3 aprilie la Club Nerv, iar sâmbătă şi duminică cluburile îşi deschid porţile pentru oaspeţi speciali.

Timp de trei zile Clubul Nerv din Arad s-a transformat în paradisul celor pasionaţi de lucrurile fabricate manual, de micile opere de artă ieşite din mâinile unor artişti în devenire sau doar a unor tineri extrem de talentaţi, dornici să împartă frumosul cu cei din jur.

Festivalul I Made This, unul dintre cele mai neconvenţionale manifestări din Arad a ajuns déjà la cea de-a doua ediţie şi a crescut mai mare, desfăşurându-se timp de trei zile.

Circa 25 de expozanţi din vestul ţării îşi prezintă cu emoţie lucrările. Cei interesaţi, pot admira şi achiziţiona de la obiecte de decoraţiuni interioare, la bijuterii sau obiecte de îmbrăcăminte şi de marochinărie.

Produsele expuse sunt unicate şi sunt confecţionate din cele mai inedite materiale: cercei şi coliere din lut, din polimeri, argintate, cu pietre preţioase sau semipreţioase, brăţări din aceleaşi materiale sau obiecte decorative din sticlă prelucrată.

”Lucrez de circa un an şi jumătate bijuterii şi gablonţuri din tot felul de materiale. În principal preţul depinde de timpul de muncă alocat fiecărei piese şi este cuprins între cinci, zece lei şi 100 de lei. Pe cele mai complicate piese muncesc şi câte 30 de ore”, a declarat arădeanca Andrea Zelenak, una dintre expozante.




Ar-Tur 2010 Salonul Internaţional de fotografie turistică

I Made This

Arădenii pasionaţi de fotografie, amatori sau profesioniştii mai au la dispoziţie doar două săptămâni pentru a se înscrie la cea de-a doua ediţii a Salonului Internaţional de Fotografie Turistică „AR-TUR 2010”.

Competiţia din acest an se desfăşoară sub patronajul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România – AAFR şi este organizată de către Centrul Cultural Judeţean şi Consiliul Judeţean Arad. Lucrările trebuie depuse până la data de 12 aprilie pe CD sau DVD la sediul CCJA, iar organizatorii aşteaptă cât mai multe înscrieri.

Fotografiile trebuie să aibă ca tematică obiectivele turistice din judeţ, competiţia fiind structurată  în patru secţiuni, stabilite în funcţie de amplasarea lor - în municipiu sau în judeţ - şi tipul de obiectiv imorta¬lizat - natural sau antropic.

La competiţia de anul trecut au participat 25 de artişti fotografi cu 450 de fotografii, din patru ţări: România, Ungaria, Germania şi Franţa.

Fotografiile vor fi expuse


Recomandări de weekend

Astăzi
Târg de primăvară

Târgul de paşte din faţa Palatului Administrativ este deschis şi astăzi, până la orele 22.00. Doritorii pot să-şi achiziţioneze de acolo atât obiecte de decoraţiune spceifice sărbătorilor pascale, cât şi dulciuri şi alimente specific. Şi distracţia celor  mici este asigurată, pe platformele din faţa Primăriei fiind montate leagăne iar iepuraşii vii din ţarcul special amenajat abia aşteaptă să fie admiraţi. Decorul pascal este întregit de păpuşi uriaşe  sub formă de ouă de paşte sau iepuraşi.

Sâmbătă
Meşteşuguri artistice la slovacii din diasporă

Muzeul de Artă Arad  de pe strada Gh. Popa 2-4 găzduieşte expoziţia etnografică „Meşteşuguri artistice la slovacii din diasporă”. În cadrul expoziţiei, dedicată Sărbătorilor Pascale, vor fi expuse pentru prima oară în muzeul arădean obiecte tradiţionale slovăceşti: ceramică, împletituri,  mobilier pictat, textile, îmbrăcăminte şi ouă încondeiate din România şi Ungaria. Un loc aparte între aceste obiecte îl ocupă ouăle de Paşti, acoperite, la slovaci, cu complicate împletituri din mătase sau pictate în stilul imprimeriilor textile de odinioară.




Duminică
Expoziţie personală de fotografie Vio Gartner

Obiceiurile slovacilor sunt expuse la muzeu

Spaţiul neconvenţional al Cafenelei Boeme găzduieşte începând de astăzi expoziţia personală de fotografie a arădeanului Vio Gartner. Departre de a fi un artist convenţional, iubirea lui Vio Gartner pentru imagine datează de când se ştie, iar pasiunea şi autoperfecţionarea continuă au dus la rezultate remarcabile. Acesta nu a ezitat să cocheteze şi cu camera de filmat, dar s-a întors la fotografie. Artistul arădean nu este la prima expoziţie personală, în toamna anului trecut portretele sale fiind admirate la sala Clio.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite