Doi indieni au fost găsiți ascunși sub bancheta trenului de Viena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici au reţinut doi indieni care se aflau ascunși sub bangheta unui tren internaţional, încercând în acest fel să evite controlul de frontieră.

În această dimineaţă, în jurul orei 04.30, pe sensul de ieşire din ţară în trenul internaţional Rapid „Dacia”, care circulă pe relaţia Bucureşti – Viena, au fost descoperite sub bancheta unui tren internaţional două persoane de sex masculin care încercau să se sustragă controlului de frontieră.

”În urma cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei doi tineri sunt cetăţeni indieni şi se numesc Ranvir S., în vârstă de 22 ani şi Jasvir S., în vârstă de 27 ani şi inteţiona să se sustragă controlului de frontieră. Acestia doreau să ajungă în Italia şi au recurs la această metodă deoarece nu deţineau viză pentru Spaţiul Schengen”, a declarat Ion Mareș, purtător de cuvânt al IJPF Arad.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat.

La finalizarea cercetărilor vor fi prezentaţi procurorului, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.
 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite