O moldoveancă de 20 de ani şi-a cumpărat buletin românesc cu 100 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceasta a fost prinsă de poliţiştii de frontieră arădeni când încerca să iasă din ţară cu buletinul fals pe la vama Nădlac din judeţul Arad. Fata a spus că a cumpărat actele din Moldova.

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o persoană din Republica Moldova care a încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria folosindu-se de un act de identitate fals.

”Azi noapte, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat pentru a călători în Spaţiul Schengen o persoană care s-a legitimat cu carte de identitate eliberată de autorităţile din România.Cu ocazia controlului de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că documentul de identitate prezentat spre verificări nu conţine elementele de identitate specifice actului original, fiind fals”, a declarat Mihaela Leş, purtător de cuvânt al IJPF Arad.
Denisa B., o tânără moldovenacă de 20 ani a declarat că documentul de identitate pe care l-a prezentat la frontieră l-a obţiunt în Republica Moldova, contra sumei de 100 euro. A recurs la această metodă pentru că nu poseda viză pentru Spaţiul Schengen şi dorea să ajungă în Italia.

Poliţiştii de frontieră o cercetează acum pentru fals privind identitatea şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor va fi prezentat procurorilor, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite