Invidia este secretul succesului părădăicilor de Macea , crede primarul localităţii arădene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul dedicat tomatelor de la Macea a adunat mii de vizitatori din ţară dar şi din Ungaria. Producătorii au făcut şi primul bulion din recolta acestui an.

Roşiile sunt atât de celebre în judeţul Arad, încât au şi un festival al lor. Tomatele au ajuns la mare respect după ce i-au ajutat pe localnici să prospere financiar. Aşa că acum, după zeci de ani de când se ocupă de cultivarea roşiilor, localnicii le-au pregătit tomatelor o sărbătoare de zile mari. Festivalul se bucură de mare succes şi a atras mii de vizitori din România şi Ungaria. Producătorii au adus cele mai mari şi cele mai mici roşii din acest an.
 
”Ne ocupăm cu roşiile din moşi-strămoşi, la noi în familie este deja o tradiţie. Cu desfacerea pe piaţă au fost probleme în anii  trecuţi, dar acum ne-am asociat mai mulţi şi avem clienţi tot mai mari”, a declarat  Cristian Otlăcan, producător de roşii.


 
 
La festival s-a preparat şi primul bulion din recolta din acest an.
 
 “Bulionul din acest an are un gust foarte bun şi eu îl recomand pentru ciorbe, supe şi chiar ca medicament, scade tensiunea, dar cel mai bun este după vodcă”,  Iosif Micloş, un alt producător.
 
Iar cu roşiile de Macea, care sunt ecologice, merg bine alte produse culinare tot ecologice... aşa că de la festival nu au lipsit „Salamul de Nădlac”, „Pita de Pecica”, "brânza de Şofronea" sau „Ţuica de Chisindia”, care, spun localnicii, compun un meniu tradiţional foarte gustos. Vizitatorii au rămas impresionaţi de ceea ce au găsit la Festivalul Părădăicilor. Oamenii din Macea cultivă roşii de cel puţin 50-60 de ani. A început de la invidia dintre vecini, care i-a determinat pe localnici să lucreze tot mai mult.  
 “Măcenii produc roşiile de peste 50 de ani. Au ajuns să producă roşii, mulţi în Macea, din invidie, pentru că au văzut că vecinii îşi cumpără maşină din recolta de roşii. În anul următor au cultivat şi ei şi şi-au cumpărat şi ei maşină” , crede Ioan Mercea, primarul comunei Macea.
 
La final, producătorii cu cele mai bune recolte au plecat acasă cu premii şi diplome. Zona este cunoscută ca mare producător de roşii încă de dinainte de 1989. Din Macea şi oraşul învecinat Curtici, se exportau, în fiecare vară, sute de vagoane încărcate cu roşii.  
 

image
Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite