Opt primării din judeţul Arad au accesat 20 de milioane de euro din fonduri structurale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectele depuse de acestea pentru modernizarea mediului rural (măsura 322) au primit aprobare şi vor fi finanţate din bani comunitari. Toate proiectele vizează lucrări majore de infrastructură.

Opt primării din judeţul Arad au întrunit condiţiile necesare pentru a primi finanţare pe proiecte de modernizare a mediului rural, prin măsura 3.2.2. Proiectele se ridică la suma de 2,5 milioane de euro fiecare, adică investiţii totale de 20 de milioane de euro, bani ce provin din fonduri europene.


„Se vede rolul administraţiei în accesarea acestor fonduri, cât şi parteneriatul existent între primării, Consiliul Judeţean şi Agenţia de Plăţi. Majoritatea proiectelor au drept componentă de bază infrastructura rutieră”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.


Cele opt proiecte sunt integrate, însumând un obiectiv de bază, ce absoarbe cea mai mare parte a fondurilor, dar şi alte obiective (culturale, sociale, de interes gospodăresc), ce ajută la dezvoltarea unitară a comunităţii.


Cele opt comune arădene ce vor benefiacia de aceşti bani sunt Apateu, Covăsânţ, Dezna, Săvârşin, Seleuş, Şagu, Vărădia de Mureş şi Zădăreni.



Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite