Lucrări confecţionate de preşcolari, vândute la o acţiune caritabilă pentru copiii cu probleme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Operele celor mici au fost vândute către vizitatorii expoziţiei
Operele celor mici au fost vândute către vizitatorii expoziţiei

Sute de lucrări cu tematică pascală, realizate de preşcolarii şi educatoarele Grădiniţei PP 9 Arad, au fost scoase la vânzare în cadrul unei expoziţii, banii strânşi urmând să fie donaţi, în preajma sărbătorilor, unor copii cu dizabilităţi.

Expoziţia cu vânzare se află la a doua ediţie la Grădiniţa PP 9, unde preşcolarii şi educatoarele au muncit săptămâni la rând pentru a confecţiona decoraţiuni specifice Paştilor, respectiv tablouri, felicitări, ouă pictate, iepuraşi sau coşuleţe.

Copiii şi-au scos lucrările la vânzare în cadrul unei expoziţii, la care cumpărătorii au fost părinţii sau invitaţi ai acestora.

„Dorinţa noastră este de socializare între copiii grădiniţei şi cei cu dizabilităţi, mai ales pentru a le accentua respectul celor sănătoşi faţă de micuţii cu nevoi speciale. Acţiunea a avut loc şi ca un mic suport financiar pentru diversele tratamente de care au nevoie aceşti copii speciali”, a declarat Dorina Surcel, director al grădiniţei.

Preşcolarii au fost ajutaţi în acţiunea lor caritabilă şi de şcolari de la Colegiul Naţional „Ghiba Birta” şi de la Liceul de Arte „Sabin Drăgoi”, care au contribuit cu lucrări.

Banii adunaţi vor ajunge la Centrul „Ghiocel” Arad, destinat îngrijirii şi recuperării unor copii cu nevoi speciale.

Anul trecut, suma donată în urma expoziţiei a fost de 2500 de lei

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite