Asociaţiile locative vor căldură pentru arădeni doar cu acordul proprietarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii  asociaţilor de proprietari solicită primăriei ca data de începere a furnizării de energie termică în Arad să fie stabilită prin dezbatere publică, la fel ca şi data la care căldura din calorifele arădenilor va fi oprită.

”Acest tip de dezbatere este de fapt prevăzut şi de cel mai recent act normativ de reglementare în domeniu. Este normal ca cei ce plătesc căldura să îşi exprime un punct de vdere cu privire la perioada în care doresc să primească agent termic”, a explicat Dorina Lupşe, preşedinte al ULAL Arad.

Până acum, furnizarea de energie termică pentru cei racordaţi la sistemul centralizat, era stabilită conform unui grafic de temperaturi, respectiv începea după ce trei zile la rând tempertaura medie zilnică cobora sub 10 grade celsius. Acelaşi algoritm, stabilit prin hotărâre de Consiliul Local Municipal Arad, era aplicat şi la întreruperea furnizării de căldură, respectiv trei zile cu temperaturi medii de peste 10 grade.

O altă noutate pentru această iarnă o constituie posibilitatea de debranşare individuală a rău platnicilor. La blocurile care au repartitoare de căldură, furnizorii de utilităţi au posibilitatea facturării individuale a fiecărui beneficiar, respectiv posibilitatea de a debranşa rău platnicii individual.

”Ordinul 343 stabileşte repartizarea consumurilor de energie termică având la bază determinarea exactă a instalaţiilor, a puterii şi capacităţii acestora aşa cum au reieşit din inventarierea lor cuprinzând toate modificările la zi, inclusiv coloanele care s-au izolat ţinând cont de materialele şi modul de izolare efectivă. În acest fel, cota comună nu mai este determinată de adunarea generală a locatarilor, subiectiv, ci este o cotă rezultată exact din calcule. Normele reglementează atât stabilirea şi repartizarea consumurilor individuale de energie termică pentru încălzire şi a cotelor comune, atât în cazul distribuţiei verticale (existente acum în majoritatea blocurilor) cât şi în cazul distribuţiei orizontale”, a afirmat Vasile Arion, vicepreşedinte ULAL.

Reprezentanţii ULALA susţin că acest tip de împărţire a cheltuielilor elimină orice potenţială discuţie între vecini, cota parte pentru fiecare apartament fiind stabilită matematic, după o formulă clară. Tot în acest mod se va stabili şi cota parte de cheltuieli ce revine celor ce sunt debranşaţi sau au montate centrale individuale.

”Şi în cazul acestora, există coloane de încălzire care le tranzitează apartamentele. Ei de fapt pornesc cu încălzirea apartamentelor de la 15-16 grade şi suplimentează această temperatură prin consumul propriu de gaz în centrale. Pentru cele 15 grade trebuie să plătească”, a mai explicat Arion.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite