Medicul arădean Nicolae Bulzan, cel care a perforat uterul unei femei la un avort, este cercetat penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soțul femeii nenorocite de medicul de 72 de ani în timpul unui avort la cerere a depus astăzi plângere împotriva acestuia pentru vătămare corporală din culpă.

Medicul septuagenar, din Ineu, acuzat zilele trecute că a măcelarit o femeie, în propriul cabinet de ginecologie, este cercetat penal. Soțul Catiței Trînc, Nicu Bologan,  a făcut plângere și l-a acuzat pe doctor ca în timp ce i-a efectuat soției un chiuretaj, i-a perforat uterul și i-a produs  hemoragie internă.
Femeia a fost internată în stare gravă, la Spitalul de Obstetrică Ginecologie din Arad, unde a fost operată  de urgență și salvată.


Medicul, în vârstă de 72 de ani,  este cercetat și de Comisia de Malpraxis a DSP Arad, după ce ieri, specialiștii direcției de sănătate public au dispus și închiderea cabinetului său de la Ineu.


Dacă va fi găsit vinovat de polițiști, pentru vătămare corporală din culpă, ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.


Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite