Încă trei transfugi ascunşi într-un Tir au fost descoperiţi la vama Vărşand

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane străine au fost descoperite azi noapte  ascunse sub remorca unui automarfar la vama Vărşand. Cei trei intenţionau să iasă ilegal din ţară, spre spaţiul Shengen.

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand au reţinut trei persoane, care se aflau ascunse pe axa de la remorca unui automărfar, încercând în acest fel să evite controlul de frontieră.

”Azi noapte, în jurul orelor 00.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, s-a prezentat, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul bulgar Iliyan K., în vârstă de 43 ani, conducând un automarfar care transporta conform documentelor de însoţire textile din Turcia în Germania. La controlul specific efectuat asupra autovehiculului s-au descoperit trei persoane de sex masculin cu vârste cuprinse între 11 şi 22 ani, ascunse sub remorca automarfarului. Cei trei erau aşezaţi în poziţie culcat pe burtă, cu mâinile sprijinite pe o scândură de lemn aşezată pe şasiu şi cu picioarele sprijinite pe axa remorcii”, a declarat Mihaela Leş, purtător de cuvânt IJPF Arad.

În urma cercetărilor a rezultat că cei trei bărbaţi ascunşi sub automărfar sunt cetăţeni de origine turcă care inteţionau să se sustragă controlului de frontieră, în vederea deplasării în Germania. Totodată şoferul mijlocului de transport a declarat că nu avea conoştinţă de prezenţa acestora sub remorca automarfarului.

Cei trei turci au declarat că au recurs la această metodă deoarece nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite