Străzile sparte ca după război din municipiul Arad vor fi modernizate cu milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investiţia va depăşi 22 de milioane de euro, fonduri folosite pentru reparaţii. Oamenii spun că s-au săturat să fie nevoiţi ca în fiecare de zi să ocolească gropile care s-au format atât pe străzi, cât şi pe trotuare.

Zeci de străzi din Arad arată ca după bombardament, iar oamenii aşteaptă de ani de zile repararea lor. Tudor Vladimirescu, Elena Ghiba Birta şi Ştefan Augustin Doinaş sunt doar câteva dintre străzile luate în vizor. Aleşii locali au dat undă verde reparaţiilor şi în curând vor începe şi lucrările. Repararea străzilor respective face parte din proiectul cu o investiţie ce depăşeşte 22,5 milioane de euro.

Proiectul cuprinde 170 de străzi, respectiv 86 de kilometri de drum. „Finanţarea proiectului se va face în decursul a trei ani şi se va asigura din bugetul general al municipiului Arad şi din alte surse. Sunt luate în vizor cu această ocazie inclusiv 2.000 de guri de scurgere care vor fi refăcute”, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite