Procesul lui Leontin Aslău pentru terenul de la ştrand a fost amânat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţa a decis astăzi amânarea judecării pe fond a procesului lui Leontin Aslău cu Primăria Arad, pentru parcarea din ştrandul Neptun. Omul de afaceri arădean susţine că reprezentanţii autorităţilor locale au montat ilegal bariera la zona de acces în parcarea de la ştrand.

Instanţa de judecată a decis astăzi amânarea cauzei în care patronul arădean cere drept de servitute pentru parcarea sa din ştrandul Neptun pentru data de 9 septembrie. Decizia a fost luată după ce reprezentanţii primăriei au depus noi acte la dosar. „Ilegalităţile primăriei reies inclusiv din documentele depuse azi, respectiv planşa de lucrări care relevă lucrări de apă şi canalizare şi nicidecum nu este vorba despre un PUD sau documente care să autorizeze construcţiile executate”, a declarat Aslău.

Mircea Pereş, reprezentantul Primăriei Arad, a declarat că primăria solicită declinarea competenţei în această cauză către Tribunalul Arad. „Depunem la instanţă actele care au stat la baza emiterii autorizaţiilor de construire a barierei de la intrarea în ştrand, barieră pe care reclamantul o cere desfiinţată”, a explicat Pereş.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite