Spitalele din Arad au cerut ministerului sănătății deblocarea a 200 de posturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deblocarea posturilor din sistemul sanitar este departe de a rezolva problemele de deficit de personal. Solicitările spitalelor arădene au luat deocamdată drumul capitalei, unde vor fi centralizate şi analizate, urmând ca mai apoi  să fie aprobate.

„La nivelul judeţului Arad au fost solicitate 208 posturi. Noi am adunat toate solicitările şi le-am trimis la minister pentru centralizare şi aprobare”, a declarat în această dimineaţă Ionel Drăgănescu, directorul adjunct al DSP Arad.

„Dintre posturile deblocate, 42 sunt pentru medici, 95 pentru personalul sanitar, 53 personal auxiliar şi 18 posturi de şoferi”, explică Dana Negru, director al DSP Arad. Concursul pentru ocuparea acestor posturi se va ţine cel mai devreme peste două luni, iar noii medici şi asistente s-ar putea apuca de treabă la începutul anului viitor.



"Nu mă plâng de condiţii, deşi ar trebui mai mult personal în spitale".
Florin Naghi, 23 de ani, student




"Sistemul sanitar e praf. Cinci ore am aşteptat ca să fim băgaţi în seamă".
Lenuţa Tăntan, 55 de ani, grefier

image
image
Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite