De ce nu are stăpân Spitalul Municipal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unitatea ar fi trebuit să fie preluată de Primăria Arad, dar datoriile foarte mari şi medicii care au salariu şi de la facultate au împiedicat acest lucru. Spitalul ar putea rămâne la Ministerul Sănătăţii care va trebui să-l administreze şi să rezolve problema facturilor neachitate.

Consilierii locali au refuzat să voteze pentru preluarea Municipalului din cauza datoriilor mari şi a medicilor cu normă întreagă care sunt şi profesori la facultate. „Au fost multe lucruri neclarificate de către minister. Nimeni nu poate semna pentru aşa ceva, să preia o astfel de situaţie cu ochii închişi”, a spus în această dimineaţă pentru Adevărul de Seară, Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

Cum sunt afectaţi pacienţii
Teodora Olaru, directorul Spitalului Municipal crede că până la urmă unitatea va fi preluată de către municipalitate. „În prezent mai sunt doar şase medici cu norme şi la spital şi la facultate, iar dacă ministerul achită datoriile, nu mai există niciun impediment pentru preluare”, a declarat medicul. „Şi până acum spitalul a funcţionat în subordinea ministerului şi părerea mea e că pentru pacienţi, din punct de vedere al actului medical, lucrurile nu vor suferi nicio modificare”, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Ionel Drăgănescu.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite