Soluţie anticriză: shopping de produse confiscate la magazinul Fiscului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădeanul Aurel Curt îşi face zilnic cumpărăturile la magazinul Fiscului. Cei mai fideli clienţi sunt vecinii magazinului, care de aproape 16 ani îşi fac cumpărăturile la „supermarketul” Finanţelor Publice.

Vecin de curte cu magazinul, Aurel Curt, de 62 de ani, îşi face aproape zilnic cumpărăturile necesare printre produsele executate silit de Fisc. Chilipirurile îi fac cu ochii de când criza a lovit buzunarele arădenilor.

„Recunosc, sunt un client fidel al magazinului. Din moment ce locuiesc în aceeaşi curte, era şi normal să cumpăr de aici. Astăzi, am venit să-mi cumpăr cafea pentru că nu aveam”, a spus Aurel Curt. Acesta a scos din buzunar, pentru o jumătate de kilogram de cafea, 12 lei, în vreme ce în magazine şi în supermarketuri preţul urcă la 16-17 lei. „Tot de aici mă aprovizionez şi cu parfumuri, la 42 de lei sticla, sau mai găsesc haine care mi se potrivesc”, a spus Aurel Curt.

Preţuri de criză

„Toate au trecere tocmai pentru că preţurile sunt convenabile. Ţin minte că în acest an mulţi dintre clienţi au făcut confuzie când la magazinul Finanţelor din Oradea se vindeau aparate de aer condiţionat confiscate. Toţi au crezut că vindem noi aşa ceva şi au venit într-un număr foarte mare să se intereseze. Din păcate, era doar o confuzie”, a povestit Laura Farcaş, comerciantă la magazinul Fiscului. Magazinul are aproape două decenii de existenţă, dar arădenii nu cunosc prea bine ofertele Fiscului, deşi în depozit stau tone întregi de produse, de la pantofi, până la cartele telefonice cu număr, vinuri de Pâncota, conserve sau chiar drujbe.

 „De la începutul anului, prin magazin s-au vândut produse de 203.000 lei, bani care au mers la bugetul de stat. Nu există o statistică a cantităţii de bunuri confiscate”, a declarat în această dimineaţă Călin Arusti, purtător de cuvânt la Finanţe.

În ceea ce privesc produsele perisabile confiscate, acestea se vând direct. „La produsele perisabile e mai problematic, de accea se fac vânzări directe. Sunt firme cu care avem contract pe produse de carne, fructe sau legume şi care le şi depozitează. De obicei, atunci când se confiscă astfel de produse, se vând cu TIR-ul", a mai spus Arusti.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite