Scumpirile scot laptele din lista cumpărăturilor. Un litru a ajuns la cinci lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi arădeni renunţă la alimentele care nu sunt strict necesare. Preţul unui litru de lapte aproape că s-a dublat. Vânzările în magazine au scăzut, iar cumpărătorii caută ce este mai ieftin.

Coşul de bază pe care şi-l permit cei mai mulţi arădeni este tot mai puţin diversificat. Dacă până acum economia a însemnat renunţarea la trufandale sau la produse de răsfăţ, în ultimul timp arădenii cu venituri mici sau salarii scăzute au început să elimine şi din produsele de bază. Unul dintre alimentele despre care spun mulţi arădeni că este tot mai scump este laptele.

„A început să scadă numărul vânzărilor la lapte. Astăzi, în mod normal până la ora 10.00 trebuia să avem mai mult vândut. Acum, abia dacă se mai cumpără zece litri pe zi”, a spus Mirela Apostol, vânzătoare. Pe cele mai multe rafturi preţul afişat este de aproximativ 5 lei. Nici varianta pieţelor nu îi ajută pe cumpărători. „Nu mai avem voie să vindem în piaţă. Mai avem clienţii cărora le ducem direct acasă”, a spus Irina Burta.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite