Puşcăriaşii arădeni cu pedepse mici îşi caută joburi la Bursa Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt puşcăriaşi au participat în această dimineaţă la Bursa Muncii organizată în cadrul programului „Cum să-mi găsesc un loc de muncă?”.

Deţinuţii în căutarea unui job mai au de executat mai puţin de două luni de pedeapsă. „Aceste persoane fac parte din categoria defavorizată pe piaţa muncii, de aceea e bine să le acordăm o şansă în momentul în care părăsesc penitenciarul”, a declarat Eduard Magold, purtător de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad.

La evenimentul de astăzi au participat aproximativ 20 de societăţi care au oferit locuri de muncă în domenii precum construcţii, comerţ, mecanică ori ateliere de electrotehnică. „Încercăm să-i integrăm în societate şi pe cei care şi-au petrecut câţiva ani după gratii, de aceea am acceptat să vin la această bursă”, a spus Dorin Cornea, administratorul unei firmei de construcţii.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite