O minoră a încercat azi noapte să iasă din ţară cu buletinul surorii sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii de frontieră estimează că zeci de doamne vor avea drum prin zonă de 8 martie
Poliţiştii de frontieră estimează că zeci de doamne vor avea drum prin zonă de 8 martie

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat azi noapte o minoră care a încercat să iasă ilegal din ţară prezentând la controlul de frontieră documente de identitate aparţinând altei persoane. Poliţiştii au constatat că e vorba de actele sorei sale.

La vama Nădlac s-a prezentat azi noapte, în jurul orei 01.30 o persoană de sex feminin care s-a legitimat la controlul de frontieră cu o carte de identitate eliberată de autorităţile din România.

”Constatând că între persoana prezentă în Punctul de Trecere a Frontierei şi cea din fotografia aplicată în documentul de identitate prezentat existau diferenţe de fizionomie, poliţiştii de frontieră au demarat cercetările”, a declarat Mihaela Leş, purtător de cuvânt IJPF Arad.

Astfel, poliţiştii au constatat că e vorba despre E.I., în vârstă de 17 ani. Fata a declarat că documentul de identitate pe care l-a prezentat la ieşirea din România l-a obţinut de la sora ei care se află în Spania.

E.I. vroia să ajungă la sora sa şi a recurs la această metodă deoarece este minoră şi trebuia să fie însoţită de o persoană majoră.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite