10.000 de beculeţe pe bradul de Crăciun urmează să fie aprinse duminică seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii „decoratori” s-au apucat de treabă de la primele ore ale dimineţii
Muncitorii „decoratori” s-au apucat de treabă de la primele ore ale dimineţii

Luminile din faţa Palatului Administrativ se vor aprinde duminică seara, în ajun de Moş Nicolae. Mai mulţi muncitori au montat în această dimineaţă bradul de Crăciun, înalt de 20 de metri, adus în fiecare an în faţa primăriei.

Urcaţi în macarale, muncitorii au început să împodobească în această dimineaţă bradul înalt de peste 20 de metri. Acesta trebuie să fie gata până mâine seară. Instalaţia care va lumina pomul este formată din 10.000 de beculeţe şi spoturi luminoase.

Spectacole şi vin fiert
„Ca în fiecare an, păstrăm tradiţia ca înainte de sărbătoarea Sfântului Nicolae să aprindem luminile în bradul de Crăciun al oraşului. Evenimentul este programat pentru duminică, la ora 18.00“, a spus în această dimineaţă Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad. Astfel, seara de mâine va marca începerea oficială a manifestărilor dedicate Crăciunului.

Înainte de aprinderea bradului, toţi arădenii prezenţi la eveniment vor avea ocazia să asculte cele mai frumoase colinde româneşti, să asiste la spectacole folclorice şi să bea vin fiert. De asemenea, de săptămâna viitoare urmează să fie aduşi şi celebrii reni, cunoscuţi deja de arădeni de iarna trecută, precum şi câteva oi, care să completeze ieslea amenajată încă de astăzi. Bradul din faţa primăriei va rămâne acolo până după Revelion.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite