Fântână cântătoare în locul artezienei de pe lacul de la Pădurice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot aici va fi ridicat şi Monumentul Marii Uniri. Investiţia totală ajunge la suma de 12 milioane de euro, bani care provin din fonduri europene. Firma câştigătoare va trebui să ţină cont şi de amplasarea unei fântâni cântătoare lângă Monumentul Marii Uniri pe suprafaţa lacului.

După nenumărate discuţii, felul în care va arăta zona de la Pădurice începe să prindă contur. Suprafaţa lacului situat în apropierea Catedralei Ortodoxe va găzdui în viitor şi Monumentul Marii Uniri, dar şi o fântână cântătoare, ce va lua locul actualei arteziene din mijlocul lacului. Monumentul va fi realizat după un proiect al artistului bucureştean Florin Codre, proiect declarat câştigător în urma unei licitaţii organizate de Ministerul Culturii.

Fântâna muzicală este dorită de autorităţile locale şi face parte din planurile de reamenajare a întregului Parc Pădurice. Conform temei de proiectare scoase la licitaţie de primărie şi adjudecată de o firmă din Iaşi, „la întocmirea Proiectului Tehnic se va ţine cont de armonizarea lucrărilor de execuţie a fântânii arteziene muzicale cu cele ale statuii «Marii Uniri» care va fi amplasată pe lac”.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite