Julia-Stephanie Filipaş, micuța care adoră să prezinte ținute de poveste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar şapte ani, micuţa a avut ocazia să urce pe un podium adevărat şi a participat la numeroasele prezentări de modă. O domnişoară foarte ascultătoare, dar pretenţioasă când vine vorba de articole de îmbrăcăminte, Julia adoră să facă pe modelul şi i-ar plăcea să devină doctoriţă.

PROFIL
Născută. 29.09.2002, Arad
Studii. Elevă în clasa întâi la Şcoala Generală Nr. 12
Pasiuni. Modelingul, jucăriile şi desenele animate

image

Părinţii ei şi-au dat seama că micuţa lor este foarte talentată în acest domeniu, astfel că nu s-au opus deloc când Julia a fost selectată în urmă cu câteva luni să prezinte mai multe ţinute pentru o agenţie din oraş.
„Mama şi tata mi-au spus că îmi stă bine pe scenă să prezint mai multe stiluri de haine. Îmi place să fiu aplaudată şi mai ales să mă îmbrac cât mai frumos”, explică micuţa.

Învaţă bine la şcoală

După doar câteva săptămâni de şcoală, Julia a demonstrat că că îi plac toate materiile. Are doar calificative de foarte bine şi visează ca atunci când o să crească mare să poată să-i ajute pe oameni. „Cred că o să mă fac medic pentru că îmi place să ajut oamenii. Până atunci o să mă ocup mai mult de modelling”, adaugă Julia.
Copila merge la prezentări de modă ori de câte ori este chemată. Îi place să îmbrace diverse ţinute, iar prferatele ei sunt cele desprinse din poveşti.
 „Îmi plac hainele de prinţesă foarte mult. Am prezentat câteva colecţii de acest gen şi cred că mi-au venit foarte bine”, continuă micuţa. Nu are emoţii atunci când defilează sub ochii a sute de spectatori şi spune că în viitor şi-ar dori să devină cunoscută în acest domeniu.

image

La cumpărături cu mama

Aşa se explică şi faptul că Julia ştie să-şi aleagă singură ţinutele în fiecare dimineaţă când pleacă la şcoală.
Merge cu mama ei la cumpărături aproape în fiecare săptămână şi spune că nu orice fel de hăinuţe sunt pe gustul ei. „Îmi place să mă îmbrac elegant şi să încalţ tocurile mamei mele. Ştiu că nu prea am voie încă pe tocuri căci sunt prea mică, dar peste câţiva ani cred că vor fi încălţările mele preferate”, spune Julia Filipaş. Stilul şi eleganţa cu care prezintă ţinutele îi dau micuţei o alură de profesionistă. Julia spune că cea mai frumoasă ţinută pe care a prezentat-o a fost cea a Scufiţei Roşii.

„La agenţia unde am defilat pe podium am prezentat ţinutele celor mai frumoase personaje de desene animate. Zâna cea frumoasă, Crăiasa Zăpezii, Îngeraşul şi Scufiţa Roşie au fost preferatele mele”, punctează Julia. Micuţa a mai dezvăluit faptul că are acasă o adevărată colecţie de fotografii şi postere cu Hanna Montana.
„Îmi place foarte mult acest personaj, de aceea colecţionez tot ce apare cu ea, începând de la haine şi caiete la penare şi ghiozdane”, încheie Julia Filipaş.

image

Întrebări şi răspunsuri
La şcoală cum te descurci, îţi place?
Da, foarte mult. Nici nu m-am aşteptat să fie aşa de frumos. Mă înţeleg foarte bine cu colegii mei şi îmi plac toate materiile.

Ai câştigat vreun bănuţ din prezentările de modă?
Nu, pentru că fac acest lucru doar din pasiune, îl moştenesc pe tatăl meu care, de asemenea, practică meseria de pantofar din pasiune.

Cum te vezi peste câţiva ani?
Un model cunoscut, dar şi o doctoriţă foarte bună care o să-i vindece pe toţi oamenii bolnavi, mai ales pe copii.


Ce-i place
Julia spune că îi mai place să se joace din când în când, să se uite la desene şi să o asculte pe Hanna Montana. „Modellingul este pasiunea mea cea mare. Îmi mai plac căţeii”, a spus Julia.

Ce nu-i place
„Îmi plac toate, nu ştiu dacă există un lucru care să mă supere. Poate sunt unele zile în care mă trezesc greu dimineaţa, atunci nu prea îmi place”, încheie micuţa talentată.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite