Horst Backer, dirijorul clasic îndrăgostit de rock s-a născut cu muzica în sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Face parte din cea de-a patra generaţie de muzicieni din famili şi iubeşte muzica clasică, rock-ul şi navigaţia.

PROFIL
Născut. 28 martie 1957 Bucureşti
Studii. Conservatorul din Koln, specializarea compoziţie
Experienţă. Este dirijor din 1990
Familie. Căsătorit

De la cinci ani face pian, un lucru care a venit aproape natural în familia de muzicieni din care se trage. „M-am născut astfel cu muzica şi am început să cânt la pian de foarte mic copil”, povesteşte dirijorul, actualmente stabilit în Bonn.

S-a mutat în Germania în anul 1973, după nouă ani de la momentul în care părinţii săi depuseseră actele de emigrare, iar astăzi o mare parte a muncii sale este legată de România. „Vin în România de cel puţin cinci, şase ori pe an, perioade destul de lungi de timp. Colaborez cu foarte multe filarmonici din ţară, dar pentru mine Aradul e ca şi primul sărut, pe care nu îl uiţi niciodată şi care îţi lasă amintirea cea mai plăcută”, mărturiseşte orchestratorul, dirijorul şi compozitorul.

Acesta mai spune că Filarmonica de Stat din Arad este prima instituţie românească cu care a colaborat, încă din anii ‘90, aşa că Aradul rămâne pentru el un loc special.

Pasionat de navigaţie


Pe lângă muzică, una dintre cele mai mari pasiuni ale sale o reprezintă navigaţia. „Nu fac lucrul acesta atât de des cât mi-aş dori, din lipsă de timp. În 1995 am străbătut Atlanticul de la Gran Canaria până la Martinica în 17 zile”, povesteşte cu însufleţire muzicianul despre pasiunea sa. Reuşita a fost posibilă cu o barcă închiriată, alături de trei membri ai echipajului şi de încă 17 prieteni pasionaţi şi ei de navigaţie.

Chiar dacă spune că principala sa preocupare e dirijatul, încă de la conservator se gândeşte la reorchestrarea muzicii rock pe care o ascultă cu mare plăcere: Queen, Beatles, Deep Purple sau Rolling Stones.

Întrebări şi răspunsuri
De ce aţi ales să reorchestraţi muzica celor de la Queen?
Muzica lor mi-a dat întotdeauna senzaţia aceea de dramatism, de operă. Cred că se pretează foarte bine să fie cântată de orchestră şi cor.

Ce alte tipuri de muzică credeţi că pot fi adaptate pentru orchestră?

Cred că merge foarte bine şi muzica latină sau cea cubaneză. În plus, iau în calcul din ce în ce mai serios şi transformarea inversă: a muzicii clasice în rock.

Ce compozitor credeţi că ar fi cel mai potrivit?
Părerea mea e că Mozart. Dacă ar fi trăit azi, sunt convins că ar fi fost un clasicist şi un rocker în egală măsură.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite