Raluca Mnerie face machiaje sofisticate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Mnerie
Raluca Mnerie

Tânăra este pasionată din copilărie de make-up. Acum patru luni s-a înscris la un curs, iar acum colaborează cu cea mai bună creatoare de modă din oraş.

PROFIL
Născută. 13.04.1983, Arad
Studii. Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad
Familie. Necăsătorită, fără copii
Pasiuni. Sportul

Povestea Ralucăi începe în urmă cu aproape zece ani de zile când şi-a descoperit talentul pentru machiaj. Îşi machia păpuşile cu trusa mamei şi le aranja mai ceva ca pe nişte modele profesioniste. „Mi-a plăcut de mică să scot în evidenţă trăsăturile fine ale unei femei. Frumuseţea contează foarte mult şi e uşor să o punem în evidenţă dacă cunoaştem câte puţin din arta make-up-ului”, e de părere Raluca Mnerie.

Curs la Timişoara

În urmă cu patru luni, Raluca a absolvit unul dintre cele mai importante cursuri de make-up, la o şcoală din Timişoara. Aici a învăţat cât este de important fiecare detaliu într-un machiaj, cum poate aplica un fard în funcţie de forma ochilor şi care sunt cele mai extravagante mahiaje. „Nu e foarte simplu să pui puţină pudră în obraji, un fard pe ploape şi să te dai cu un ruj. Fiecare element trebuie pus bine în valoare, în funcţie de model. Orice fată are personalitatea ei proprie, iar acest lucru se poate evidenţia printr-un machiaj elegant, casual, extravagant sau unul foarte light”, continuă Raluca. Tânăra a ales să se apuce de make-up pentru că a ştiut că este talentată în acest domeniu. Ştie să combine culorile în aşa fel încât ele să redea adevărata frumuseţe a unei femei.

Machiază fotomodele

În prezent tânăra lucrează la unul dintre cele mai căutate saloane de înfrumuseţare din oraş şi colaborează cu creatoarea de modă Oana Şeran. „O cunosc de mai demult pe Oana Şeran, iar acum colaborez cu ea la fiecare prezentare de modă. Ultimul eveniment, la care am machiat toate modelele Oanei, a fost la noua colecţie a ei, Madmoiselle Blanche. Cum colecţia a fost inspirată din anii 1900 prin rochii delicate şi preţioase, am încercat ca şi machiajele modelelor să fie pe măsură. Culori puternice care să se asorteze cu colecţia”, explică Raluca Mnerie. Tânăra povesteşte că a colaborat şi cu Valeriu Ardelean din Clubul fotografilor arădeni. Aceasta spune că fumuseţea nu trebuie privită ca pe un lux la care fetele ar trebui să renunţe cu uşurinţă dacă nu au bani să o întreţină.

Raluca e de părere că cel mai important lucru la un machiaj este conturarea ploapei. „Dacă ploapele sunt conturate cu un tuş lichid sau dermatograf moale negru, iar fardul este unul ţipător, e bine ca pe buze să lăsăm un gloss incolor. În schimb, dacă ochii nu sunt scoşi în evidenţă foarte mult, e ideal să folosim un ruj cât mai strident. Anul acesta se poartă buzele roşii”, încheie Raluca Mnerie.

Întrebări şi răspunsuri
Cum ar trebui să arate un machiaj luminos?
Putem aplica o cremă iluminatoare şi ulterior un fond de ten. La fard folosim un bej, aplicăm un blush pastel, iar pe buze un gloss incolor. E important să folosim un anticearcăn.

Rămâne tuşul la modă şi în acest sezon?
Da, peste o bază bej se poate aplica o linie perfect dreaptă de tuş pe care o putem alungi spre colţul extern pentru nişte ochi de pisică.

Ce-i place
Raluca spune că atunci când nu este la lucru sau nu are vreo prezentare îi place să facă sport. Merge la fitness sau aleargă. „Îmi place să fac mişare, mă face să mă simt bine, să mă întreţin şi îmi dă putere de muncă pentru următoarea zi”, explică tânăra.

Ce nu-i place
Raluca Mnerie spune că printre lucrurile care o nemulţumesc se numără minciuna, nepunctualitatea şi neseriozitatea. Tânăra încearcă întotdeauna să privească doar partea bună a lucrurilor, fiind o fire optimistă.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite