Orăşelul maghiar Mako are centură, noi avem doar şantier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la şoseaua de ocolire a Aradului au o întârziere de jumătate de an. Pe centura Aradului constructorul încearcă să recupereze timpul pierdut, iar muncitorii lucrează pe bucăţi, în funcţie de starea vremii.

Vecinii maghiari ne mai oferă o lecţie de eficienţă, odată cu finalizarea centurii ocolitoare a oraşului Mako, drum ce face legătura cu tronsonul de autostradă Szeged-Mako. Aceasta este gata şi va fi dată în folosinţă în maximum două săptămâni. Între timp, pe centura în regim de autostradă a Aradului se lucrează de zor la podul ce va trece peste Mureş, în zona Alfa, dar şi pe tronsonul dintre Mureş spre legătura cu autostrada Arad - Timişoara.

Şantierul centurii este foarte agitat, mai ales că lucrările au o întârziere de şase luni. „Sunt întârzieri care au fost cauzate şi de regimul juridic al terenurilor şi de durata exproprierilor, dar şi de problemele apărute la proiectul tehnic. Constructorul a schimbat proiectantul la câteva luni după adjudecarea contractului”, a declarat Eusebiu Pistru, ministru secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite