Căldura îi „arde“ pe arădeni la buzunare. Facturile au crescut cu 50% faţă de noiembrie 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi locuitori din Arad se plâng că nu mai pot face faţă  scumpirilor. Facturile sunt mult mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar a crescut şi numărul restanţierilor.

Facturi pentru căldură mai mari cu 50 - 60 la sută faţă de luna noiembrie, de acest lucru au parte arădenii care trebuie să plătească cheltuielile pe luna decembrie. Disperarea este cu atât mai mare cu cât sumele depăşesc 500 de lei. De exemplu, la un apartament cu trei camere de la blocul 164 de pe strada Abrud, întreţinerea este de 800 de lei. „Nu ne-am aşteptat să fie atât de mult. Mai ales că a fost destul de frig în apartament. Nu ştiu ce căldură au dat ei”, a spus Gabriela Gui.

La imobilele din centrul oraşului este aceeaşi problemă. „A venit întreţinerea 650 de lei, iar căldura este 350. Noroc că mă mai ajută copiii, că nu m-aş putea descurca”, a spus şi Elena Niţu (foto). Reprezentanţii Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative (ULAL) spun că nu numai cheltuielile au crescut cu 20 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, ci şi numărul restanţierilor. „Pentru iarna 2010-2011, arădenii plătesc cu 9 procente mai mult faţă de iarna trecută”, a declarat Vasile Arion, vicepreşedinte ULAL. Cei de la CET spun că facturile sunt mari deoarece s-a dat drumul la mai multă căldură.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite