Sute de oameni nu au mai ținut cont de vreme sau bani și s-au înscris la maratonul Beckescaba-Arad-Beckescaba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dragostea pentru sportul de masă a adunat, la prima etapă a maratonului Beckescaba-Arad, 400 de participanţi. Pe biciclete, role sau chiar cu un velociped, iubitorii de sport au înfruntat vremea capricioasă, dar şi distanţa de peste 100 de kilometri.

Cu toată teama organizatorilor provocată de vremea capricioasă, cei 400 de oameni înscrişi la maratonul Beckescsaba-Arad-Beckescsaba au dovedit că pasiunea e mai presus de intemperii. Timp de peste şase ore, pe furtună şi vânt, participanţii au străbătut cu ambiţie şi hotărâre cei 103 kilometri ai primei etape de maraton.

„A fost cred cel mai greu maraton la care am participat, din cauza vremii. Şi particip deja de câţiva ani. În Ungaria, cel puţin, a fost vânt din faţă încontinuu şi a şi plouat foarte urât”, a declarat Sorin Gheorghe Flonta, un arădean care a participat la maraton cu bicicleta. Acesta a mai spus că s-a antrenat temeinic pentru acest maraton, astfel că o eventuală renunţare sau neparticipare este exclusă.

Spectacol de epocă


„Indiferent cum a fost timpul, noi am continuat drumul”, a mai declarat arădeanul.
Nici alţi concurenţi nu s-au dat bătuţi, ci şi-au continuat drumul chiar şi pe role. „Ne-a cam plouat, dar una peste alta, a fost bine. Ne bucurăm că am ajuns la finiş şi că nu am suferit accidentări din cauza vremii”, a declarat Mihai Pop, unul dintre primii roleri care au trecut linia de finiş după mai bine de şapte ore de la plecare.

Una dintre cele mai exotice participări la maraton este cea a maghiarului Sandor Halapi, care a parcurs traseul pe un velociped spectaculos. „E un tip de  bicicletă ce a fost utilizată în Anglia, dar nu a avut viaţă lungă din cauza faptului că e foarte greu de manevrat. Cea pe care am venit eu acum e fabricată în Cehia ceva mai recent şi a costat circa 4.000 de euro”, a povestit bărbatul de 54 de ani.

Alergători puţini la maraton

Cei mai mulţi participanţi la maraton au ales ca mijloc de transport bicicleta, urmaţi de iubitorii de mişcare ce au parcurs distanţa pe role. Cât priveşte alergătorii, doar 15 persoane s-au înscris la competiţie: 14 bărbaţi şi o concurentă româncă. La prima etapă a maratonului, circa 140 de participanţi au fost români.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite