Autostrada ungurească vine cu viteza luminii spre graniţa cu România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tronsonul de autostradă Szeged-Mako va fi dat în folosinţă în septembrie. Centurile ocolitoare ale oraşelor Szeged şi Mako sunt aproape gata, iar până la graniţă ungurii mai au de finalizat 15 km.

Românii care ajung în Ungaria pe la vama Nădlac au văzut că în ultima lună sensul giratoriu care va face legătura cu centura oraşului Mako, respectiv cu tronsonul de autostradă Szeged-Mako, este aproape finalizat şi au fost amplasate chiar şi panourile care avertizează asupra terminării autostrăzii. „Nici nu ştiu când au lucrat. Parcă numai ce au început şi e deja aproape gata”, a declarat Ioan Pop, un român care merge săptămânal în ţara vecină.

Ritmul de lucru pe şantierele autostrăzii ungureşti este susţinut şi nu trece lună fără ca acest lucru să se vadă. „S-a lucrat la acest sens giratoriu de pe la începutul lui mai. La centură s-a lucrat cam de un an şi e aproape gata. În septembrie trebuie să fie funcţională”, a declarat  Arpad Szirbik, un locuitor din Mako.


Diferenţe de legislaţie

Între timp, tronsonul de autostradă Nădlac-Arad este în pregătire pentru licitaţii. „Până la finele lui august toate tronsoanele de autostradă de pe coridorul IV vor fi licitate”, a declarat Eusebiu Pistru, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Acesta a mai explicat că guvernul a alocat deja banii pentru exproprierea a circa 70 la sută din traseul acestui tronson, respectiv pentru terenurile de la Nădlac şi Pecica şi dintre cele două localităţi. Diferenţa de ritm la construcţii dintre cele două ţări este pusă de oficialul din minister şi pe seama legislaţiei româneşti care permite tergiversări din partea constructorilor.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite