PORTRET: Ada Bartolomei, pasionată de muzică şi dans
0A început să studieze muzica de la vârsta de şapte ani, iar acum este foarte aproape de nivelul profesionist, după ce a câştigat premii importante în domeniu.
Profil:
Născută. 3 aprilie 1994, Nădlac, judeţul Arad
Studii. Elevă în clasa a 9-a la Şcoala “Jovsky Jozef Gregor”, Nădlac
Pasiuni. Muzica, dansul şi animalele
Are doar 16 ani şi a participat la nenumărate concursuri de muzică şi dans, de unde a plecat cu câte o diplomă sau premiu consistent. Ada spune că a început să cânte încă dinainte să ştie să vorbească.
„Gânguream de când am făcut primii paşi. Familia mea şi-a pus încă de atunci semne de întrebare, cum că aş fi talentată în acest domeniu, având în vedere că nici nu ştiam să vorbesc, dar eu scoteam sunete muzicale”, îşi aduce aminte Ada.
Face muzică de nouă ani
Tânăra artistă a început să studieze mai serios muzica la vârsta de şapte ani. În prezent, Ada face parte din ansamblul folcloric Salaşan şi din trupa Ritmic. „Îmi place muzica foarte mult, nu cred că aş putea trăi fără ea. Recunosc acest lucru şi mă mândresc în acelaşi timp cu faptul că am reuşit să ajung până aici”, a explicat artista. Ada spune că îi place să asculte rock, dar nu cel violent, ci mai degrabă balade, rock-ul alternativ.
„Îmi plac băieţii de la Vama Veche, Iris sau Viţa de Vie. Ascult de asemenea şi formaţii din Germania sau Slovacia”, a punctat Ada Bartolomei. Când este pe scenă, Ada spune că îi place să cânte muzică populară slovacă şi muzică uşoară.
„Am participat şi la înregistrarea în studio la Timişoara a unei piese în primă audiţie a domnului compozitor Ilie Stepan, căruia cu această ocazie îi mulţumesc pentru încrederea acordată şi pentru îndrumare”, a spus Ada.
Muncă pentru o piesă
Pentru a se prezenta cu o piesă în concurs, artista spune că lucrează la ea şi până la trei săptămâni, asta dacă melodia pe care vrea să o cânte îi este cunoscută la linie melodică. „La melodiile pe care le ştiu lucrez doar la text, interpretare, dicţie şi acurateţe. Iar dacă e o melodie necunoscută, îmi trebuie un pic mai mult timp”, a explicat Ada. Tânăra recunoaşte că a moştenit talentul pentru muzică de la bunica ei, care îi cânta tot timpul. „Îi sunt de asemenea recunoscătoare şi doamnei învăţătoare Elisabeta Medovarschi şi părinţilor mei, pentru că ei m-au sprijinit şi încurajat încă de la început să mă apuc de muzică pentru că am voce şi sunt talentată”, a spus Ada.
De-a lungul anilor de muzică, tânăra se poate mândri cu o adevărată colecţie de diplome şi premii. „Am participat la foarte multe concursuri de unde am plecat cu locul I sau II, atât în ţară, cât şi în Slovacia. Ultimul eveniment la care am cântat a fost festivalul Teen Fest”, a punctat artista din Nădlac.
Ce-i place
Ada spune că adoră să cânte, să danseze şi să facă poze. „Îmi place să mă fotografiez ca mai apoi să-mi postez pozele pe diferite site-uri de internet. Când sunt acasă şi nu am şcoală sau repetiţii obişnuiesc să-mi petrec timpul pe Hi5 şi Facebook”, a mărturisit Ada Bartolomei.
Ce nu-i place
Tânăra artistă spune că nu suportă ca altcineva să-i spună ce are de făcut şi nu-i place să lucreze sub presiune. „Ştiu foarte bine ceea ce am de făcut atât la şcoală, cât şi la repetiţii sau în concursuri, de aceea nu-mi place ca cineva să mă coordoneze”, a încheiat Ada.