O linie de tramvai construită cu două milioane de euro este nefolosită de opt ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea arădeană nu mai exploatează de opt ani o linie de tramvai care a fost inaugurată în 2004, printr-o investiţie de două milioane de euro din fonduri europene, motivând că traseul nu mai este rentabil, deşi se estimase că vor exista mii de călători, transmte corespondentul Mediafax.

Noua cale pentru tramvaie a fost construită din fonduri Phare, pentru a face legătura, pe o distanţă de aproape patru kilometri, între oraşul Arad şi Zona Industrială Vest, unde lucrează aproximativ zece mii de oameni. Zona cu fabrici se află la marginea DN 7, după ieşirea din oraş spre Vama Nădlac, iar municipalitatea estimase atunci că angajaţii vor folosi ca mijloc de transport tramvaiul.
Linia a fost utilizată însă foarte puţin după ce a fost inaugurată, responsabilii Companiei de Transport Public, aflată sub autoritatea municipalităţii, constatând că nu există suficienţi călători pentru a acoperi cheltuielile de exploatare.

Reprezentanţii municipalităţii afirmă că traseul este nerentabil pentru că patronii asigură transportul salariaţilor cu autocare sau microbuze, mulţi angajaţi beneficiind gratuit de transport sau de abonamente la preţ redus. "Au existat încercări de reluare a circulaţiei tramvaielor pe acest traseu, însă nu au existat suficienţi călători interesaţi. Primăria a organizat inclusiv întâlniri cu reprezentanţii fabricilor din zonă, la care a fost expusă problema, dar aceştia nu s-au arătat dispuşi să renunţe la transportul salariaţilor cu autocare", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici pentru Mediafax.

Un lider sindical de la o fabrică din zonă a declarat corespondentului agenţiei de presă că linia s-a dovedit inutilă pentru că se termină la marginea parcului industrial, iar angajaţii ar trebui să meargă mult pe jos până la locul de muncă, în condiţiile în care autocarele sau microbuzele îi preiau pe oameni din apropierea caselor şi îi lasă în faţa fabricilor. La momentul promovării proiectului de construire a noii căi pentru tramvaie, Primăria prevăzuse şi construirea unui nou cartier de locuinţe în vecinătatea zonei industriale, proiect care a fost însă abandonat de investitori din cauza crizei economice.

Reţeaua totală de linie de tramvai din Arad are, în prezent, peste o sută de kilometri de cale ferată simplă, din care 30 de kilometri sunt în exteriorul municipiului. Reprezentanţii Primăriei Arad spun că intenţionează să extindă calea de rulare pentru tramvaie prin înfiinţarea unui nou traseu, spre localitatea Zădăreni, unde există o altă zonă industrială.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite