Prostituatele, obligate la muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amenzile de sute de mii de lei neplătite de prostituate, au forţat autorităţile să ia măsuri şi să le oblige să plătească. Peste 70 dintre ele vor face muncă în folosul comunităţii. Probabil prostituatele vor fi puse la curăţenie.

Prostituatele care îşi fac veacul prin parcări, pe marginea drumurilor sau prin diverse localuri ar putea reprezenta o importantă sursă de venituri pentru bugetele locale, judecând după valoarea amenzilor colecţionate în decursul „carierei”. Cu toate acestea, autorităţile nu reuşesc decât să adune la teancurile deja existente amenzi cu nemiluita, însă fără a vedea niciun ban.

„Am întâlnit cazuri de-alungul carierei când persoane care au primit amenzi spuneau că nu avem ce să le facem, pentru că nu au nici un venit şi nici vreo proprietate pe numele lor”, a declarat Pavel Neamţiu, directorul Direcţiei Fiscale a Primăriei.

Reprezentanţii autorităţilor povestesc că au întâlnit cazuri de fete care aveau de plătit amenzi de câteva sute de milioane, două sau chiar trei miliarde de lei vechi. Problema este însă că aceste sume nu pot fi niciodată încasate, pentru că prostituatele nu vor să plătească.

Puse la treabă

Pentru „fetiţele” care au „omis” să îşi achite datoriile către stat, autorităţile au găsit mai nou o soluţie. Nu cea mai convenabilă din punct de vedere financiar, însă singura prin care pot, într-un fel sau altul, să le tragă la răspundere.

„Neplata amenzilor se transformă în muncă în folosul comunităţii sau la închisoare. S-a ajuns aici, pentru că prostituatele aveau de plătit amenzi uriaşe. La un moment dat, una dintre ele a adunat amenzi de trei miliarde”, a spus Pavel Neamţiu. Astfel, la Judecătoria Arad au ajuns 131 de astfel de cazuri, în care autorităţile cereau ca prostituatele să fie puse să lucreze în beneficiul comunităţii.

„Din cele 131 de cauze privind înlocuirea cuantumului amenzii cu muncă în folosul comunităţii, au fost soluţionate 77, din care 57 au fost admise. Spre exemplu, într-o cauză, o persoană care avea 100 de procese verbale, cu un total de 50.000 de lei a primit 300 de ore de muncă în folosul comunităţii, maximum prevăzut de lege. O altă persoană, care avea 22 de procese verbale şi amenzi de 8.775 de lei, a primit 150 de ore de muncă în folosul comunităţii, iar în alt caz, pentru amenzi de 1.000 de lei, s-a stabilit că persoana respectivă trebuie să muncească 40 de ore în folosul comunităţii”, a declarat judecătorul Horia Şurtea, purtător de cuvânt al Judecătoriei Arad.

Prostituatele au primit amenzi uriaşe şi în judeţ

Nu doar în municipiu sunt astfel de cazuri. Primarii din judeţ au şi ei de recuperat bani frumoşi de pe spatele celor care le fac comunele şi oraşele de râs. Spre exemplu, la Chişineu Criş, trei astfel de fete au strâns împreună 315 amenzi, în valoare totală de 200.000 de lei. „Cel mai mult de plată are o fată care a fost amendată de sute de ori, valoarea cumulată a sancţiunilor fiind de 1,912 miliarde de lei vechi”, a declarat Gheorghe Burdan, primarul oraşului Chişineu Criş. La Şimand, prostituatele datorează bugetului local peste 6.000 de lei, la Conop 3.700 de lei, iar la Şiria 34.200 de lei.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite