Pelerinii caută lacrimile Maicii Domnului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liturghiile sunt oficiate în patru limbi, pentru a putea fi înţelese de toţi. Sute de creştini din toată ţara cred cu tărie în puterea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Sute de creştini catolici, dar nu numai, au trecut şi în acest an pragul Mănăstirii Sfânta Maria Radna. Veniţi din ţară sau chiar din străinătate, cu mic cu mare, pelerinii au descoperit în Mănăstirea Maria Radna un izvor de linişte şi împăcare sufletească. Drept urmare, lăcaşul de cult, situat la aproximativ 25 de kilometrii de Arad, a devenit cunoscut atât în ţară, cât şi peste hotare.

„Geneza acestor pelerinaje poate fi căutată în anul 1707. Legenda spune că, în acel an, soţia unui soldat dintr-un regiment poposit la Arad era grav bolnavă. Cu puţin înainte de a simţi că-i vine sfârşitul, femeia a avut un moment de luciditate şi a spus celor apropiaţi că singura cale de a scăpa de ciuma care bântuia Aradul ar fi un pelerinaj la Radna. Se spune că aceia care au ascultat-o, credincioşi catolici, au făcut pelerinajul, iar Aradul a scăpat de groaznica boală. De atunci se fac pelerinaje la mănăstirea de la Radna”, a povestitAndrei Reinholz, preotul paroh al Mănăstirii Maria Radna.

A supravieţuit în foc


Fiecare creştin ajuns aici se închină şi se roagă la Icoana Maicii Domnului, care tăinuieşte şi astăzi într-un mod miraculous, spun creştinii. „În anul 1695, lăcaşul a fost incendiat de trupele otomane. Din incendiu a scăpat neatinsă o singură icoană, despre care se spune că este făcătoare de minuni pentru cei care se roagă cu credinţă la ea”, a spus Maria Liscan, o altă credincioasă. Tocmai de aceea, în interiorul mănăstirii, icoana este păstrată cu sfinţenie tocmai în centrul altarului.

Drumul Crucii

În spatele bisericii, pe deal, a fost amenajat un drum al crucii, urcat de pelerini şi credincioşi în ziua în care se sărbătoreşte Sfânta Maria. Tradiţia păstrată de-a lungul anilor spune că în fiecare an, de 15 august, credincioşii adună nişte bobiţe care cresc în zona din spatele mănăstirii.

„Avem păstrate bobiţele acasă. Noi le spunem lacrimile Maicii Domnului, pe care le-a vărsat pentru Fiul Ei, Iisus. Le strângem în timp ce preotul oficiază slujba şi le ducem cu noi acasă. Cred că astfel, Maica Domnului va fi mereu cu noi, iar de câte ori vom avea nevoie, Ea ne va întinde o mână de ajutor ”, a spune Marianne Rosenberg, o româncă ce a copilărit şi care trăieşte şi în prezent în Germania, însă vine aproape în fiecare an în pelerinaj la Mănăstirea Maria Radna. Începând cu ora 7.00, liturghiile se vor oficia astăzi în patru limbi, printre care şi limba română.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite