Stiri din Arad

Micălăcenii riscă să înoate în gunoi din cauza rampelor amplasate aproape de blocuri

12 august 2011, 09:05 |  Autor: Anca Barbură | 

Cuvinte cheie: arad, adevarul, micalaca, gunoi, rampe, garaje, zona 300,

Viitoarele rampele de gunoi din Micălaca îi revoltă pe cei ce locuiesc în această zonă

Arad

Viitoarele rampele de gunoi din Micălaca îi revoltă pe cei ce locuiesc în această zonă

 

Municipalitatea demolează garajele în locul cărora se vor contrui două rampe de gunoi. Locuitorii sunt disperaţi. Zona 300 a cartierului a fost luată la ochi de Primărie, iar oamenii s-au răsculat când au apărut constructorii.

După ce la sfârşitul lunii iunie s-au trezit pe uşile garajelor cu înştiinţări, prin care erau informaţi că au la dispoziţie 30 de zile pentru a dărâma construcţiile, locatarii a două blocuri din Micălaca sunt revoltaţi acum pe Primărie, care ridică în apropiere rampe de gunoi.

„Iniţial ni s-au spus că aici se vor amenaja parcări şi chiar ne-am bucurat. Apoi ne-au spus că vor construi rampe de gunoi pentru blocurile din preajmă. Una din rampe va fi amplasată chiar aici, la doar şapte, opt de geamurile apartamentelor de la parter”, a precizat Rodica Măcinic, administrator.

Un alt motiv de îngrijorare pentru locatari îl reprezintă şi oamenii străzii. Proprietarii garsonierelor şi apartamentelor din zonă se gândesc cu groază la faptul că zona se va umple cu oameni care vor căuta prin gunoi.„Când s-a ridicat proble­ma oamenilor străzii, ni s-a spus să stăm pe geam şi, atunci când îi ve­dem că umblă la gunoi, să-i gonim de acolo. Cine ne bagă în seamă pe noi? În plus suntem şi multe femei, nimeni nu îndrăzneşte să le zică ceva, de teamă că s-ar putea apoi lega de noi”, a spus Ionela Brătean, una dintre loca­ta­rele blocului 360.

Totul a culminat atunci când la faţa locului erau aşteptaţi să sosească şi constructorii. Oamenii au ieşit în curtea interioară a blocului în speranţa că vor mai putea schimba ceva, dar fără şanse de reuşită. „Este în faţa blocului un spaţiu mare, plin cu bălării. Pot construi acolo rampele de gunoi şi aşa nu face nimeni nimic pe el. Nu ne convine însă să ne umple curtea şi spaţiul ăsta de aici cu gunoaie”, a spus Viorel Tupan, preşedintele asociaţiei de locatari.

Primăria, în schimb, se scuză, precizând că rampele de gunoi sunt necesare. „Amplasarea rampelor se face după respectarea condiţiilor care se referă la branşamentul la canalizare şi posibilitatea de acces a autospecialelor care ridică gunoiul”, a spus Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    VIDEO Moştenirea lui Steve Jobs: zece lecţii de viaţă de la geniul Apple

    Acum, când anul 2011 se pregăteşte să tragă cortina, ne amintim de omul despre care am scris ş ...

    Criza și pirateria au afectat vânzările de jocuri video şi în 2011

    În ciuda faptului că în acest an s-au vândut mai multe jocuri video decât în 2010, valoarea vân ...

    Înşelată de două vrăjitoare la ginecologie

    O tânără din Târgu-Cărbuneşti a rămas fără bijuterii, în timp ce se afla în secţia de ginecolog ...

    Ce poate ascunde pofta de dulciuri

    Dorinţa de a mânca dulciuri este cauzată uneori de carenţe de crom, magneziu sau de zinc. Alteo ...

    FOTO Corespondenţă "secretă" între preşedintele Băsescu şi o fetiţă de la ţară

    Lavina Oniciuc îi scrie preşedintelui de doi ani. Fetiţa îi spune şefului statului cu ce probl ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole