O fostă economistă din Arad se lupăt cu moartea de aproape zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anca Greceanu se luptă cu cancerul de aproape zece ani şi trăieşte dintr-o singură pensie de boală. După patru operaţii de cancer, localizat în diferite părţi ale corpului, Anca Daniela Greceanu a rămas o femeie puternică.

Fostă economistă, o femeie care ani la rând a ţinut în frâu zeci de firme, a ajuns la vârsta de de 56 de ani să lupte din răsputeri pentru viaţă. Toţi cei care o cunosc, o consideră una dintre cele mai  puternice femei. Asta după ce a fost operată de patru ori de cancer, boală care i-a invadat mai multe zone din corp. Actele sale de sănătate, scrisorile medicale şi buletinele chirurgicale scot la iveală dezvăluiri şocante.

„De aproape zece ani mă lupt cu cancerul şi, deşi trăiesc dintr-o singură pensie de boală, am reuşit să înving de fiecare dată, datorită lui Dumnezeu. Din pensia lunară care depăşeşte cu puţin 400 de lei, sunt nevoită să-mi cumpăr tratament, să-mi achit cheltuielile la bloc şi utilităţile, să mănânc şi să-mi întreţin fiul care este student la Facultatea de Aviaţie Civilă din Bucureşti”, a spus cu lacrimi în ochi Anca Greceanu. O lecţie de viaţă pentru mulţi, de asta a dat dovadă arădeanca în ultimii ani. Drama femeii a început în anul 2000, când în urma unui control medicii i-au dat o veste cumplită. Suferea de o boală de care sunt slabe şanse să mai scapi cu viaţă: cancerul.

Operată de patru ori


Ultimii ani Anca recunoaşte că i-a petrecut mai mult prin spitale. De patru ori, medici oncologi din Timişoara şi Bucureşti au fost nevoiţi să intervină cu bisturiul la îndepărtarea tumorilor canceroase care s-au instalat în primă fază la umăr, iar ulterior s-au tras la ovare şi uter. „Boala am făcut-o cel mai probabil pe bază nervoasă. Am avut o firmă în care tinerii erau învăţaţi să lucreze în traforaj.

A mers bine până la un moment dat, dar acum nimeni nu mai este interesat de această meserie”, a explicat femeia. Un dosar plin de acte şi scrisori medicale asta a primit Anca după fiecare control şi operaţie la care a fost supusă. Astăzi, tratamentul pe care trebuie să-l urmeze depăşeşte 1.200 de lei pe lună. „În 2007, pacienta a fost operată de tumoare malignă ovariană la Spitalul Polizu din Bucureşti. Boala s-a extins de la umăr la ovare, astfel că a fost nevoie de a patra operaţie pentru a îndepărta tumorile”, a explicat medicul Oprescu de la Institutul Polizu. Anca nu a renunţat la speranţă şi are încredere în continuare în miracole.

„Sper ca cei care îmi vor înţelege disperarea şi durerea mă vor ajuta din puţinul lor. Nu vreau ca boala să se extindă şi să ajung la o altă operaţie, de aceea am nevoie de tratament naturist”, încheie Anca Greceanu.

Cine vrea să o ajute pe Anca Greceanu, o poate face prin contul deschis la BRD:

COD IBAN RO83 BRDE 020SV 1364 6280 200, cont deschis în lei

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite