Profesorii se tem de mult mai rău: "pierdem 70 la sută la salariu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestarii au adus cu ei umbrele şi sorţuri portocalii cu însemnele PDL, folosite de democrat-liberali în campania electorală, pe care au scris mesaje anti-guvernamentale şi anti-prezidenţiale. Nici măcar ploaia nu le-a întrerupr protestul: și-au deschis umbrelele şi au continuat să mărşăluiască, timp de peste 2 ore.

"Este a doua zi de protest, un protest spontan, întrucât nu avem nicio altă pârghie prin care să acţionăm asupra celor care ne duc ţara la dezastru. Suntem în postura de a fi încasat deja o reducere a salariului, cu 17 la sută, prin renunţarea la plata conform hotărârii judecătoreşti câştigate de noi, apoi de la 1 iunie şi 25 la sută, iar de la începutul anului viitor încă 30 la sută. Deci per total, cam 70 la sută", spune Cornelia Mureşan, liderul de sindicat de la Şcoala Generală Numărul 5 din Arad, de unde a pornit protestul de ieri.

Femeia spune că situaţia profesorilor e tot mai rea şi dă exemplul fiicei sale. "Fiica mea care lucrează are 10 ani vechime, are două facultăţi, definitivatul în învăţământ, va fi obligată să lucreze pentru 3 milioane de lei vechi în învăţământ. Gândiţi-vă dacă merită, şi cum, în felul acesta, cum valorile se vor duce către alte domenii sau în străinătate, şi o să rămână cei prost calificaţi care să crească generaţii de proşti, pentru că vor fi mai uşor de manipulat", a mai declarat Cornelia Mureşan.

Petreceri - da, proteste - ba
O delegaţie a sindicaţiştilor s-a întâlnit cu subprefectul Aradului, Horvath Levente, căruia i s-au plâns că primăria nu le permite să protesteze în faţa Palatului Adminsitrativ.  "Primarul autorizează în Piaţa Revoluţiei, unde au murit oameni în 1989, doar petreceri, care lasă în urmă mizerie şi găuri în buget. Noi, care vrem să ne exprimăm doleanţele, suntem alungaţi", s-a plâns unul dintre sindicalişti.

Sindicaliştii spun că protestele spontane s-ar putea amplifica în perioada următoare.

"Suntem oameni paşnici, care venim să ne explicăm şi exprimăm nemulţumirile cu lacrimile în voce", spune Cornelia Mureşan, lider de sindicat.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite