Municipalitatea demolează garajele arădenilor pentru platformele gospodăreşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 200 de garaje improvizate care urmează să fie demolate au ajuns pe lista Primăriei. Astfel, sute de arădeni sunt puşi în situaţia fie de a-şi dezmembra singuri garajele pe care le-au folosit zeci de ani, fie să aştepte ca municipalitatea să se pună pe treabă.

Cele 177 de construcţii sunt amplasate în cartierul Aurel Vlaicu şi vor fi demolate, la solicitarea Biroului Transporturi, Întreţinere şi Reparaţii Căi de Comunicare Terestre a Primăriei Arad. 

După luarea acestei măsuri, se va trece la amenajarea de platforme gospodăreşti. Arădenii care locuiesc în zonă au primit deja somaţii de dezafectare.

O mare parte dintre cei vizaţi s-au conformat şi în termenul de 30 de zile dat de Primărie au reuşit să îşi pună construcţia la pământ.

„Am primit somaţia şi ne-am conformat. Răul în schimb de acum vine, pentru că Primăria nu va face aici locuri de parcare, ba din contră, după câte am înţeles vor ridica platforme gospodăreşti, iar noi vom fi nevoiţi să ne parcăm maşinile pe unde vom apuca”, a spus Tiberiu Stoica, un fost proprietar de garaj.

Pentru campania de demolare, municipalitatea pune la bătaie peste 80.000 de lei. Suma va fi folosită şi pentru demolarea barăcilor şi panourilor publicitare.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite