Exerciţiu tactic: două persoane blocate la piciorul podului Decebal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de salvatori ajutaţi de un echipaj SMURD, o ambulanţă şi o autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au intervenit astăzi pentru a salva două persoane blocate la unul dintre pilonii podului Decebal.

Nu a fost vorba de o acţiune de salvare ci de un simplu exerciţiu. După un scenariu bine stabilit, pompierii din cadrul ISU Arad au intervenit pentru salvarea celor două persoane.

„Acţiunea de astăzi a vizat un posibil scenariu în care s-a rupt podul de pontoane care face legătura cu ştrandul Neptun. În acest caz, două persoane au căzut în râul Mureş, iar curenţii le-au dus la un pilon al podului Decebal. Pentru salvarea acestora s-a intervenit cu o autospecială, un echipaj SMURD şi o ambulanţă”, a declarat Lucian Câmpeanu, purtător de cuvânt al ISU Arad.

image

Timp de o oră, circulaţia pe podul Decebal a fost restricţionată pe o singură bandă astfel încât pompierii să-şi poată desfăşura exerciţiul.

Această acţiune a fost binevenită având în vedere că în două săptămâni se va deschide ştrandul Neptun, podul de pontoane va fi suprasolicitat datorită circulaţiei.

image
Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite