Nouă medalii pentru urmaşii arădeni ai lui Bruce Lee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arădenii au obţinut nouă medalii
Arădenii au obţinut nouă medalii

Prima etapă a Campionatului Naţional de Jeet Kune Do Full Contact – Gala Memorială Bruce Lee a însemnat un real succes pentru sportivii Clubului Jeet Kune Do Arad precum şi de Clubul Sportiv Victoria Zăbrani – secţia Jeet Kune Do.

Competiţia a fost organizată la Botoşani, atât pentru copii şi juniori cât şi pentru seniori, cu diferite categorii de vârstă şi greutate reunind la Botoşani cluburi de Jeet Kune Do din ţară, afiliate la federaţie.

Au fost acordate diplome şi medalii sportivilor participanţi, totul culminând cu o demonstraţie în faţa unor oficialităţi de înalt rang militar, cu ocazia participării sportivilor la o aplicaţie militară demonstrativă susţinută de personalul Unităţii Militare din Botoşani.

„Mulţumim pe această cale tuturor celor care au participat împreună cu sportivii la competiţie pentru implicare şi grija faţă de dezvoltarea acestui sport încă tânăr în judeţul nostru”,  a declarat Lucian Moga, antrenor.

Jeet Kune Do este numele pe care Bruce Lee l-a dat sistemului său de luptă. Acesta a fost foarte influenţat de scrimă în creearea sistemelor sale de luptă, dar şi de box şi Wing Chun. Jeet Kune Do este caracterizat prin trei reguli de bază: simplu, eficient şi direct.

Arădenii au obţinut următoarele medalii:
      - Paul Frunzău, argint, + 55 kg, seniori;
      - Alin Mihuţa, argint, - 90 kg, seniori;
      - Văcariu Alex, argint, - 75 kg, seniori;
      - Adelian Madoşa, argint, - 80 kg, seniori;
      - Cornel Creţ, argint, + 75 kg, seniori;
      - Hurban Robert, argint, - 35 kg, copii;
      - Sergiu Moţ, aur, - 30 kg, copii;
      - Paul Moţ, bronz, - 30 kg, copii;
      - Marius Bibarţ, argint, - 50 kg, copii;

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite