Remiză albă pentru UTA la întâlnirea de la Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UTA
UTA

UTA a reuşit să termine la egalitate partida cu FC Bihor. În runda cu numărul 19 al seriei de Vest a Ligii a II-a, echipa condusă de Ionuţ Popa nu a reuşit să aducă pulsul în ofensivă într-un meci în care jocul ambelor echipe a lăsat de dorit.

După ce suporterii ambelor echipe sperau atât la victorie cât şi la o prestaţie bună a jocului din teren, meciul disputant la Oradea s-a încheiat la fel cum a început, cu un scor alb.

Chiar dacă Bătrâna Doamnă avea nevoie de o victorie în lupta pentru promovare, elevii lui Ionuţ Popa au jucat prudent cu un singur vârf, Ţucudean, fiind incapabilă să creeze pericol în prima parte a meciului.

„Ambele echipe au jucat astăzi să nu piardă, să nu ia gol şi în aceste condiţii ocaziile au fost mai puţine, atât din partea gazdelor cât şi din partea noastră”, a spus la finalul partidei Ionuţ Popa.

Bălgrădean în schimb a avut o zi mare în poarta arădenilor care a reuşind să fie neînvins de bihoreni.

Cât privesc ocaziile Bătrânei Doamne, repriza a doua a fost punctată de câteva şuturi pe poartă ale lui Ţucudean în minutul 66, Pecarov un minut mai târziu  şi Mihuţ în minutul 81 cu un voleu de la marginea careului.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite