Festivalul de muzică şi poezie „Armonii de Făurar” a ajuns la a VII-a ediţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad a fost gazda din acest an
Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad a fost gazda din acest an

„Lasă-ţi mintea să zburde liberă pe tărâmul poeziei” a fost motto-ul celei de-a şaptea ediţii a festivalului găzduit de Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad. Ediţia din acest an a avut participanţi din toată ţara.

Festivalul din acest an a debutat cu o lansare de carte şi o expoziţie de, pictură, grafică şi fotografie.

Cei prezenţi au participat la diferite sesiuni de artă, fotografie, poezie în limba română, poezie în limba engleză şi în limba germană. De la manifestare nu au lipsit nici recitalurile de muzică şi poezie.

Festivitatea de premiere a avut loc pe secţiuni printre care „Creaţie originală şi traduceri” şi „Recitări şi muzică”. Cât privesc poeziile şi traducerile, acestea vor fi publicate în caietele festivalului, ediţia a VII-a.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite