Se anunță schimbări radicale la transportul în comun, pe raza municipiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aradul este gâtuit de restricţii şi şantiere pe mai toate drumurile din municipiu şi din judeţ. Odată cu închiderea podului Traian şi înlocuirea tramvaielor cu autobuze, rutele de transport în comun se modifică substanţial.

Oraşul a intrat din nou în haos. Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului comunitar de transport public local în municipiul Arad se modifică pentru a suplimenta lipsa legăturii dintre centru şi cartierul Aradul Nou. Municipalitatea înfiinţează staţii provizorii pentru autobuze, în vreme ce unele staţii îşi modifică amplasamentul.

„În regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului comunitar de transport public local au apărut numeroase modificări. Printre acestea se află şi licenţa de traseu, care urmează să se elibereze pe durata contractului, dar nu mai mult de trei ani. Tariful lunar de eliberare a unei licenţe de traseu pentru cursele speciale este de trei sute de lei de maşină”, a declarat Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad. În Aradul Nou, cartierul gâtuit de închiderea podului Traian, staţiile de autobuz îşi schimbă locaţiile.

„Staţia Gara Aradul Nou va fi lângă Staţia CFR Gara Aradul Nou în faţa magazinului SPAR, iar Staţia Caraiman 1va fi pe Calea Timişorii nr. 36”, a explicat directorul tehnic din cadrul Companiei de Transport Public Arad, Petru Cuvineanu.

Aglomeraţie şi căldură

Deşi nu a trecut nici măcar o săptămână de când podul Traian a fost închis, problemele au apărut. „Dacă se repetă calvarul din vremea când se lucra la linile de tramvai, va fi vai de noi, mai ales pe căldurile astea. Degeaba sunt o sută de autobuze, dacă se mai şi mişcă greu şi nu au aer condiţionat”, spune Florin Pap din Aradul Nou.

Aradul, primul loc la restricţii

Aradul este judeţul cu cele mai multe restricţii din vestul ţării. Dacă municipiul generează haos în rândul şoferilor, nici restul judeţului nu stă mai bine. Cap de listă este Drumul Naţional 7 din punctul de vedere al numărului de restricţii impuse. Pe centura municipiului sunt cinci zone în care există limitare de înălţime.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite