Moş Crăciun aduce moda sărbătorilor din Orient în casele arădenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aranjamentele pentru Crăciun aurii şi cu crenguţe de brad vor fi trendul acestor sărbători
Aranjamentele pentru Crăciun aurii şi cu crenguţe de brad vor fi trendul acestor sărbători

Crăciunul în stil oriental înseamnă brazi artificiali, globuri aurii de porţelan şi panglică colorată din mătase. Magazinele din Arad sunt deja invadate cu decoraţiuni pentru Crăciun, cu ghirlande colorate sau cu globuri de diverse mărimi şi forme.

A început numărătoarea inversă până la sărbătorile de iarnă asta după ce mai toate magazinele din Arad sunt deja invadate cu decoraţiuni pentru Crăciun, cu ghirlande colorate sau cu globuri de diverse mărimi şi forme. Designerii spun un singur lucru: în acest an, Sărbătorile ori sunt în roşu şi auriu, ori nu mai sunt deloc!



„La mare căutare în acest an vor fi globurile aurii şi roşii, dar şi brazii artificiali de culoare albă. Preţurile sunt deocamdată cele de anul trecut, dar pe la începutul lunii decembrie, cel mai probabil se vor majora”, a spus Cristina Marcel, administratorul unui magazin de profil.

Sărbători cu iz orintal

Decoraţiunile de inspiraţie orientală se impun în faţa celor tradiţional româneşti pentru iarna 2010-2011. Pentru a decora casa în stilul oriental, specialiştii ne spun că trebuie să punem pe masa de Sărbători lumânări parfumate în arome bogate, precum mosc şi paciuli, şiruri lungi de mărgele şi crenguţe de brad. „Pe lângă globuri, la mare căutare vor fi şi aranjamentele cu lumânări şi crenguţe de brad. Acestea pot fi folosite şi pe post de cadouri. Un astfel de aranjament costă între 10 şi 30 de lei”, a spus Luminţa Zadic, vânzător.

Un set de şase globuri roşii sau aurii se pot cumpăra la opt lei, în timp ce o instalaţie pentru bradul de Crăciun costă 10 lei. În această iarnă, specialiştii spun că e la modă panglica pentru brad. Trei metri de panglică roşie sau aurie se pot cumpăra cu 15 lei. Marile complexe comerciale au fost cele care au dat primele startul la cumpărăturile de iarnă.

„Cu toate că încă e călduţ afară, ne-am gândit să aprovizionăm magazinul cu produse de Crăciun. Avem o gamă bogată de accesorii pentru sărbători şi chiar brazi artificiali. Aceştia se pot cumpăra între 15 şi 80 de lei”, a spus Daniel Rotar din Arad.

Ionela Şiclovan
Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite