TIMP LIBER: Întrecerea celor mai rapizi motociclişti va avea loc pe aeroportul din Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de participanţi îşi vor tura la maxim motoarele pe pista special amenajată la aeroportul din oraş. La evenimentul din acest week-end sunt invitaţi să participe toţi iubitorii de andrenalină şi cai putere, intrarea fiind liberă.

În acest sfârşit de săptămână, pasionaţii de motociclete vor avea ocazia să urmărească zeci de bolizi pe două roţi în finala Campionatului Naţional de Motociclism Viteză care va vea loc la Arad. Un număr de 40 de participanţi vor lua startul ultimelor etape din cadrul Campionatului, care până nu demult s-a organizat la Caransebeş.

Cele mai noi motociclete de viteză vor putea fi admirate atât sâmbătă cât şi duminică, pe aeroportul din oraş. „Intrarea la eveniment va fi gratuită pentru toată lumea. Nu e pentru prima dată când organizăm astfel de curse în oraşul de pe Mureş”, a declarat Traian Mihăilescu,
organizator.

Două zile de suspans

Sâmbătă dimineaţa, concurenţii veniţi din toate oraşele ţării vor trece printr-un min antrenament pentru a se obişnui cu pista amenajată pe aeroportul din oraş. În cursul serii, organizatorii au pregătit a treia etapă a campionatului.

„Mai demult, când am mai organizat la Arad astfel de competiţii, obişnuiam să dăm startul exact din faţa primăriei. Acum însă, atât sâmbătă, cât şi duminică, competiţia se va desfăşura în afara oraşului”, a precizat Traian Mihăilescu. Finala Campionatului Naţional de Motociclism de Viteză se va încheia duminică dimineaţa, cu ultimele curse.

Participanţii vor avea de parcurs câţiva kilometri fiecare şi vor trece prin mai multe probe, prin care vor putea demonstra capacitatea motorului care care participă. „Nu e prima oară când mă înscriu la un astfel de concurs. Îmi plac sporturile extreme şi riscul. Jamaha sunt motoarele mele preferate”, a mărturisit Radu Jolt, participant.

Pregătiri pe ultima sută

Organizatorii au început încă de aseară să pregătească pista de pe aeroportul din Arad, pentru ca mâine, concurenţii să fie gata de marea finală. A fost împrejmuit locul unde vor putea admira spectacolul toţi cei prezenţi, iar pista a fost încercată de mai mulţi specialişti pentru a evita eventualele accidentări.

RECOMANDARI

Circ la Arad
Cei mai mici arădeni sunt invitaţi în acest sfârşit de săptămână sa ia parte la cea mai tare reprezentaţie de circ organizată în ultimele luni în oraş. Zeci de animale sălbatice aşteaptă să fie admirate şi pozate de spectatori. Circul Americano este amplasat în parcarea Kaufland. Reprezentaţiile încep de la ora 16.00 şi de la ora 19.00. Preţul unui loc în tribună este de 35 lei. Pentru un loc la loja plătiţi 40 lei, iar pentru copiii între doi şi 14 ani, preţul unui bilet este de 25 lei.

Fire Kitchen Party
Astăzi seara, La Mouche Society Club invită arădenii să petreacă pe cinste cât mai rustic posibil. Organizatorii evenimentului au pregătit pentru gurmanzi, dar şi pentru petrecăreţi, o seară în care muzica bună şi bucătăria ungurească vor face front comun. Cum temperaturile de afară nu mai lasă loc de ştrand sau plajă, seara de sâmbătă va fi animată de foc de tabără şi de ceaune pline cu gulaş. Cireaşa de pe tort va fi reprezentată de animatoare. Până la miezul nopţii, intrarea pentru petrecăreţi este liberă.

Mica Sirenă la Teatrul de Marionete
Teatrul de Marionete Arad prezintă în această duminică, începând cu ora 11.00, din ciclul „Teatrul mic pentru cei mici”, premiera unui nou spectacol. „Mica Sirenă” este  un spectacol muzical care îmbină arta mânuirii păpuşilor într-un spaţiu minuscul, cu ingeniozitatea decorurilor. Direcţia de scenă şi scenariul sunt semnate de regizorul Victor Ioan Frunză, scenografia de Adriana Grand. Din distribuţie fac parte actorii Carmen Mărginean, Adina Doba, Cristi Bordaş. Spectacolul este recomandat copiilor peste şapte ani.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite