Cinema preluat de primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea arădeană va plăti pentru clădirea cinematecii puţin peste 6.000 de lei. După aproape un secol, cinematograful şi grădina de vară „Arta” şi-au închis porţile şi sunt aşteptate noi investiţii.

Sala cândva arhiplină de arădeni este acum închisă, după ce de aproape o sută de ani a găzduit cele mai bune filme. Pe cele 310 locuri ale cinematrografului se va aşterne de acum înainte praful.

Construit în 1924, cinematograful părinţilor şi bunicilor noştri a ajuns să nu valoreze nimic, iar acum p rimăria face demersurile necesare să-l treacă în domeniul public al municipiului Arad şi în administrarea Consiliului Local Municipal, pentru a mai scoate pe viitor un ban. Mai exact, din ceea ce a reprezentat cinemateca arădeană pentru oraş, odată cu năvala filmelor hollywoodiene, vechiturile şi întreaga clădire a ajuns să coste doar 6.500 de lei.

Viitor incert

Chiar şi în aceste condiţii, primăria are interzis să schimbe destinaţia întregului edificiu, ceea ce înseamnă că alţi bani urmează să fie investiţi. „Aceasta este ultima etapă dintr-un demers început încă din primăvară. În orice caz, legea ne interzice să-i schimbăm destinaţia. Ne-am propus un parteneriat public-privat cu firme de producţie de film, care şi-au şi arătat intenţia de a concesiona întregul complex. Se ştie prea bine, cinematograful s-a bazat pe filme de cinematecă, iar de asta depinde acum viitorul parteneriat cu o firmă de producţie”, a spus Bruno Biringer, consilier local.

Până în momentul în care la „Arta” vor rula din nou filme, trebuie făcut un studiu. Pe lângă cinematograf, primăria îi ia şi angajaţii. Nostalgici, cei trei angajaţi ai cinematografului Arta din Arad rememorează timpurile când sala era cândva arhiplină.

„Am lucrat aproape 45 de ani în domeniu şi am colindat toate cinematografele din oraş. Îmi pare nespus de rău că s-a ajuns aici. Pe vremuri sala Arta era plină de spectatori. Pentru că biletele se epuizau foarte repede, unii arădeni erau nevoiţi să cumpere de la colţ de stradă, bilete la supra preţ. Au fost vremuri frumoase”, a spus vizibil marcat de situaţie Iosif Watz, omul care s-a ocupat de proiecţia filmelor. ;

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite