UPDATE Luptătorul de kickbox care l-a băgat în comă pe polițist, dus la arestare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii, dintre care unul minor, sunt cercetaţi în libertate după ce l-au lăsat într-o baltă de sânge pe un agent de poliţie. În prezent, poliţistul a ieşit din comă, însă starea sa este în continuare foarte gravă şi este ţinut sub supraveghere.

Ora 08.40

Sergiu Sarac, unul dintre agresorii care l-au lovit cu pumnii și picioarele pe un polițist arădean, va fi astăzi propus pentru arestare preventivă. Între timp, partenerul său, atât de ring cât și de scandaluri, se află internat la Spitalul din Timișoara și este urmărit în permanență de polițiști.
Polițiștii arădeni au primit ieri raportul medico legal prin care se decidea că starea colegului lor este încă gravă iar tinerii bătăuși i-au pus viața în pericol.

Drept urmare, oamenii legii au descins la domiciliile celor doi însă doar pe unul au reușit să îl rețină. Sergiu Sarac a fost imediat încătușat și reținut pentru 24 de ore. Astăzi tânărul va fi dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat de tentativă de omor.
De aceeași soartă va avea parte și partenerul său, Eduard Stubert, care în prezent este internat la Spitalul Clinic Județean din Timișoara. Se pare că acesta a suferit un traumatism minor la cap iar polițiștii timișoreni îl păzesc zi și noapte, până când starea sa se va îmbunătăți iar sportivul va fi prezentat pentru arestare preventivă.

Ora 08.00

Un agent de poliţie arădean a plătit cu vârf şi îndesat pentru că a încercat să îşi facă datoria, chiar dacă se afla înafara orelor de program. Agentul de proximitate Silviu Baciu se afla sâmbătă noaptea la o nuntă într-un local din incinta Ştrandului Neptun din Arad. Martorii spun că, la un moment dat, poliţistul a văzut în faţa aceluiaşi local doi tineri care îl băteau pe un al treilea.

Bărbatul s-a îndreptat imediat înspre ei şi a încercat să intervină verbal pentru a-i despărţi. O decizie nu tocmai bună, pentru că imediat a fost luat la pumni de către doi dintre bătăuşi, în timp ce al treilea, cel pe care îl şi salvase, şi-a luat tălpăşiţa.

Adus în comă

Rănile foarte grave în zona capului suferite de poliţist, i-au determinat pe medicii arădeni să îl trimită de urgenţă la Timişoara. „Pacientul a fost adus în stare de comă. Abia la câteva ore şi-a revenit şi a fost mutat la Secţia de Neurochirurgie. În prezent este conştient şi cooperează cu personalul medical. El a suferit traumatism cranio cerebral şi facial. Pacientul va mai rămâne sub supraveghere încă şase sau şapte zile”, a declarat Liana Dacilescu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Timişoara. Conducerea Poliţiei spune că, din toţi cei prezenţi la locul scandalului, nimeni nu a intervenit pentru a-l salva pe poliţist. Mai toţi stăteau şi priveau bătaia live.

„În funcţie de diagnosticul medical şi de concluziile medico-legale, se va stabili şi încadrarea juridică a faptei pentru care agresorii vor fi traşi la răspundere penală”, a declarat subcomisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al IPJ Arad. Ambii suspecţi sunt luptători de kickbox şi au la activ mai multe premii, diplome şi medalii câştigate la categoria lor de vârstă.

Agresorii sunt momentan în libertate

Cei doi tineri, Eduard Stubert, în vârstă de 17 ani, şi Sergiu Sarac, de 19 ani, care sunt suspecţii principali în acest caz, sunt cercetaţi în prezent pentru loviri şi alte violenţe. Poliţiştii aşteaptă însă o decizie a medicilor pentru a continua ancheta. „La faţa locului au fost prezente peste 80 de persoane care au asistat fără nici un fel de intervenţie. Din toţi cei prezenţi am reuşit să identificăm un singur martor care a şi făcut recunoaşterea celor doi agresori. Fără declaraţia lui, ne era foarte greu să probăm acest fapt. Am ridicat şi tricoul unuia dintre ei care era cu sânge”, a declarat comisar-şef Nicu Bătrân (foto), şeful IPJ Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite