Aeroport „sabotat“ de autostradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poarta aeriană poate pierde oricând autorizaţia de funcţionare din cauza pistei de decolare aflate mult prea aproape de şosea. Aeroportul Internaţional din Arad riscă să îşi închidă porţile defintiv din cauza autostrăzii Arad - Timişoara, construită la o prea mică distanţă de balizajul aeroportului.

„Pentru ca pe Aeroportul Arad să se poată opera curse interne şi internaţionale este necesară relocarea balizajului actual, aflat prea aproape de autostrada în construcţie. Distanţa dintre autostradă şi balizaj nu este conformă cu normele Autorităţii Aeronautice Civile Române. Din acest motiv, Aeroportul Arad poate pierde oricând autorizaţia de funcţionare”, a declarat Claudiu Cristea, preşedintele ONG-ului „Mişcarea Arădeană”.


Prea aproape de autostradă


Acesta a explicat că există informaţii conform cărora deja Autoritatea Aeronautică şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a şi înaintat o solicitare prin care au cerut închiderea balizajului şi implicit a Aeroportului Arad.


Balizajul, respectiv semnalele care indică limitetele terenului de aterizare, ar putea fi foarte uşor confundate cu luminile autostrăzii, dat fiind faptul că aceasta este poziţionată la o distanţă de aproximativ doi metri de şosea. „Distanţa dintre autostradă şi pista de aterizare/decolare este neconformă cu normele Autorităţii Aeronautice Civile Române. Conform anexelor la Hotărârea nr. 266 a CJA, CNADNR are obligaţia de a repune în condiţii de funcţionare pista de aterizare/decolare”, a explicat Claudiu Cristea. Acelaşi ONG a descoperit că la Consiliul Judeţean ar exista o solicitare conform căreia o companie aeriană şi-a manifestat interesul de a opera la Arad.


„La registratura Consiliului Judeţean Arad există o scrisoare de intenţie depusă, în urmă cu trei luni, de Carpatair SA, unul dintre operatorii care doreşte să investească în amenajarea unui terminal pentru pasageri în vederea demarării operaţiunilor de transport aerian pentru pasageri”, a spus Claudiu Cristea. Contactaţi telefonic, reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad nu au dorit să ofere detalii referitor la situaţia aeroportului arădean. „Nu dorim să comentăm aceste declaraţii”, a declarat Andreea Dineţ, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Arad.

Distanţa dintre autostradă şi pistă este neconformă cu normele AACR
Claudiu Cristea, preşedinte ONG

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite