Zeci de mii de lei au fost obţinuţi de Primăria Arad din deşeurile Podului Traian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Circulaţia pe Podul Traian este oprită
Circulaţia pe Podul Traian este oprită

Primăria Arad a obţinut peste 78.000 lei după ce s-a vândut la licitaţie mai multe deşeuri metalice adunate în urma lucrărilor care se fac la reabilitarea podului Traian.

Primăria a vândut 70 de tone de deşeuri metalice neferoase, care nu au mai putut fi folosite la consolidarea podului. Conform reprezentanţilor Primăriei Arad, s-a făcut o licitaţie publică, la care au participat două firme: Sc. Remat SA şi Metalcomp SA, care se ocupă cu reciclarea materialelor metalice şi nemetalice.
„Au fost scoase la licitaţie deşeuri care acum se înlocuiesc în cadrul proiectului de reabilitare a Podului Traian, finanţat cu fonduri europene. Banii obţinuţi din vânzarea acestor deşeuri vor intra în bugetul municipiului Arad şi vor fi folosiţi la alte investiţii”, a declarat Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.


Totodată, reprezentanţii primăriei au anunţat că intenţionează să păstreze câteva bucăţi din componentele podului Traian, care vor rămâne lângă pod, ca exponate.


Podul a fost construit în perioada 1910 – 1913, iar tablierele au fost uzinate la Reşiţa în cadrul Fabricii de Poduri - Kaiserliche und Königliche Privilegierte Österreichische Staatseisenbahngesellschafft - St.E.G. între anii 1910-1912).
Sfârşitul celui de-al doilea război mondial a fost crucial, podul fiind dinamitat, însă din fericire structura de rezistenţă nu a fost afectată grav, astfel după câteva luni a fost refăcut.
Podul Traian a fost închis complet circulaţiei rutiere, pietonale şi tramvaielor în data de  25 iunie 2010.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite