Arad: Violenţă din cauza lipsei banilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: Violenţă din cauza lipsei banilor
Arad: Violenţă din cauza lipsei banilor

Problemele financiare cauzate de criza financiară ating şi familiile din Arad. În ultima perioadă, tot mai multe cupluri, soţi sau concubine, depun plângeri la Poliţie pentru agresiuni pricinuite de unul dintre ei.

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție din Arad au anunțat în această dimineață că numai în primele trei luni ale anului au înregistrat un număr de 14 dosare de cercetare penală pentru infracţiuni care vizează violenţa în familie. Tot aceștia spun că numai în ultimele 24 de ore, au fost depuse trei plângeri de acest gen.  „Ne confruntăm cu o creștere semnificativă a cazurilor de violență domestică. De cele mai multe ori, scandalurile din familie pornesc de la neajunsurile financiare. Femeile ajung la sediul Poliției pline de vânătăi și depun plângeri împotriva soților violenți. Avem cazuri în care și soții sunt agresați fizic. Pentru fiecare caz, noi demarăm câte o anchetă și încercăm pe căi amiabile să le explicăm cuplurilor că trebuie să respecte drepturile omului și mai ales să aibe demnitate”, a declarat Camelia Tuduce, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad.

A încasat pumni din cauza crizei
Un caz de violență domestică este și cel al doamnei C.A. în vârstă de 27 de ani din Arad. Femeia și-a reclamat soțul în vârstă de 30 de ani că i-ar fi aplicat mai multe lovituri. „Certurile au început din cauza banilor. Eu am rămas în șomaj, iar soțul câștigă foarte puțin. Avem un copil de crescut, ne descurcăm foarte greu. După câteva pahare de alcool, mă ia la bătaie”, spune C.A.
În Arad funcționează mai multe fundații de ocrotire a femeilor agresate de soți. Asistenții sociali din aceste centre sunt pregătiți special pentru a veni în întâmpinarea victimelor cu sfaturi și consiliere. „Fundația noastră funcționează de doi ani de zile. Aproape zilnic avem câte un caz de agresiune în familie. Locurile pe care le punem la dispoziția mamelor îi includ și pe micuții acestora. Doamnele care vin la noi sunt îndrumate de către polițiști”, declară Alin Crai, directorul unui centru de ocrotire din Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite